După cum am observat din lecturarea articolului precedent, omisiunea de a propune probele de care înţelegem să ne folosim, fie în dovedirea susţinerilor făcute în faţa instanţei de judecată, fie în vederea realizării unei apărări raportat la solicitările reclamantului, produce unele consecinţe serioase, care diferă în funcţie de poziţia pe care o avem în cadrul litigiului civil.

Însă există unele situaţii în care judecătorul poate să încuviinţeze eventualele probe cerute de către părţile din cadrul litigiului civil, dincolo de termenele procesuale evidenţiate, acestea fiind situaţii strict şi limitativ stabilite de către legiuitor. Ele sunt reglementate în cadrul art. 138 din cadrul Codului de procedură civilă şi sunt după cum urmează: când nevoia dovezii reiese din dezbateri şi partea nu o putea prevedea - această ipoteză vizează acele situaţii în care cererea de probaţiune formulată este una care vizează doar anumite probe, iar evoluţia litigiului evidenţiază necesitatea de a administra o probă care nu a fost cerută de vreuna din părţile litigante. Când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii - această ipoteză vizează acele situaţii în care proba nu a fost cerută la momentul procesual stabilit de legiuitor şi ulterior este solicitată, dar şi administrată la acelaşi termen. Când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat - această a treia ipoteză şi, de altfel, ultima recunoscută de legiuitor, vizează situaţia în care una dintre părţile litigante, care obligatoriu nu a fost asistată sau reprezentată de un avocat, nu a solicitat o probă din cauza faptului că nu deţinea cunoştinţe ori pregătire de natură juridică. Acum, că avem unele cunoştinţe minimale despre momentul procesual la care fiecare parte litigantă trebuie să propună probele de care înţelege să se folosească în cadrul procesului declanşat, trebuie să dobândim unele cunoştinţe minimale despre modalitatea în care acestea trebuie a fi prezentate în faţa instanţei. În ceea ce priveşte probatoriul care poate să fie administrat în cadrul unui proces civil, acesta este extrem de variat şi poate să cuprindă înscrisuri, martori, expertize, interogatoriu, cercetarea la faţa locului. În cazul înscrisurilor, acestea trebuie să fie depuse în atâtea exemplare câte părţi sunt, plus un exemplar pentru instanţa de judecată. Dacă ne folosim de un înscris întocmit într-o limbă străină, acesta trebuie depus la dosar, atât în forma întocmită în limba străină, cât şi într-o formă  tradusă şi certificată de părţi. În cazul în care se solicită proba cu martori, trebuie evidenţiat instanţei de judecată numele, prenumele şi adresa acestora, precum şi ceea ce se doreşte a se dovedi cu aceştia. În cazul în care se solictă proba cu expertiza de specialitate, trebuie evidenţiat instanţei de judecată care sunt obiectivele la care expertul trebuie să răspundă prin intermediul raportului.

Av. Florian Cristian CURPAŞ

Piaţa 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea

e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com

0746/042.741