Mămicile care au copii cu vârste de până la un an, fără posibilitatea de a-i alăpta, mai au de aşteptat aproximativ o lună până când Ministerul Sănătăţii va da curs licitaţiei pentru achiziţionarea laptelui praf. Până atunci, însă, întrucât Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) mai avea în stoc lapte praf, la sfârşitul anului trecut, din dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor a reluat, de la sfârşitul lunii ianuarie, distribuţia de lapte praf, pentru copii cu vârste de până la patru luni. Potrivit şefului serviciului administrativ din cadrul ASCO, Carmen Sturz, la începutul anului, instituţia mai dispunea de 1.133 de cutii de lapte praf, dintre care s-au distribuit până acum 312. Acestea se dau doar pe bază de viză emisă de DSP Bihor şi de reţetă de la medicul de familie, fiecare copil putând beneficia lunar de câte două cutii de lapte praf gratuit, până la noi reglementări. Pe de altă parte, întrucât DSP Bihor nu are posibilitatea să achiziţioneze noi cantităţi de lapte praf, nefiind încă stabilit bugetul pentru anul 2006, instituţia se află în faza de aşteptare a unor dispoziţii în acest sens din partea MS. Mămicilor care au copii cu vârsta cuprinsă între patru şi 12 luni, fără posibilitatea de a-i hrăni cu lapte matern, nu le rămâne decât să achiziţioneze lapte praf din farmacii sau să recurgă la metoda diluţiilor de lapte de vacă, la recomandările medicului pediatru. Deşi unele judeţe s-au confruntat cu un deficit de lapte praf în farmacii, în Bihor majoritatea unităţilor farmaceutice sunt aprovizionate cu acest produs, care poate fi achiziţionat la preţuri cuprinse între 180.000 şi 500.000 de lei vechi.