"Mica reformă" ale cărei prevederi se regăsesc în Legea 202 din 25 octombrie 2010 instituie o nouă cale pentru divorţurile pe cale amiabilă, atunci când soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori. Soţii pot opta între pronunţarea divorţului de către instanţa judecătorească sau pot să apeleze la ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune.

Ofiţerul de stare civilă poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le în acest sens un certificat de divorţ. Actele necesare pentru solicitarea divorţului la oficiile de stare civilă competente sunt cerere tip de divorţ; certificatele de naştere şi de căsătorie ale soţilor, în original şi copie; respectiv documentele cu care să facă dovada identităţii, în original şi copie. În situaţia în care domiciliul declarat în cerere nu este acelaşi cu domiciliul sau reşedinţa înscrisă în actele de identitate, soţii vor prezenta declaraţii notariale cu privire la aceasta. Actele de identitate ale soţilor trebuie să fie valabile atât la data depunerii cererii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ. Soţii cetăţeni străini care nu cunosc limba română au obligaţia să apeleze la un traducător autorizat în vederea asistării la solicitarea divorţului, iar soţii surdo-muţi, la serviciile unor interpreţi autorizaţi. În cazul soţilor cetăţenilor străini, certificatele de naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate conform convenţiilor internaţionale şi tratatelor încheiate între România şi statele ai căror cetăţeni sunt (apostilare, supralegalizare). Soţii puşi sub interdicţie nu pot solicita desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor la oficiile de stare civilă competente. În situaţia în care se constată că soţii nu se înţeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat va respinge cererea de divorţ, îndrumându-i pe aceştia să se adreseze instanţei de judecată.