Ieri, a avut loc conferința de deschidere a proiectului intitulat „Dezvoltarea serviciilor sociale de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor vârstnice a Asociației Caritas Catolica din Oradea”.

Printre altele, în cadrul acestui proiect, se va suplimenta numărul beneficiarilor îngrijiți de Caritas cu un adițional de 180 de persoane de peste 65 de ani care vor beneficia de îngrijire gratuită pe durata proiectului – 36 luni.

La conferința de deschidere de joi au fost prezenți reprezentanții autorităților locale celor cinci localități acoperite de acest serviciu – Marghita, Oradea, Oșorhei, Sălacea și Săcueni – reprezentanți AJPIS Bihor, respectiv DGASPC Bihor. Cei prezenți au fost salutați de părintele Rajna József, directorul Asociației Caritas Catolica, care a subliniat că, în această lună, Caritas Catolica sărbătorește 30 ani de la înființare, iar unul dintre pilonii de bază ai serviciului caritabil este programul de îngrijire la domiciliu, care a fost înființat în cadrul organizației în 1997.

Conferința a fost deschisă de Excelența Sa László Böcskei, episcopul diecezan romano-catolic, care, în discursul său, a accentuat că Asociația Caritas, prin proiectele derulate, îndeplinește misiunea creștinească de a sluji aproapele, cel marginalizat, cel aflat în suferință.

„Beneficiarii Caritasului primesc de două ori: în primul rând, primesc asistența medicală, dar, la fel de important, este că primesc și acea apropiere umană de care au nevoie în suferința lor. Atenția și timpul acordat de angajații Caritas contează enorm de mult în viața acestor oameni”, a declarat episcopul Böcskei.

Detaliile proiectului au fost prezentate de Hortenzia Nagy, manager de proiect. Obiectivul general al proiectului este reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile din județul Bihor, prin furnizarea unui pachet de servicii socio-medicale dedicate persoanelor vârstnice aflate la nevoie. Proiectul vine în ajutorul organizației finanțând atât cheltuielile de exploatare (prin acoperirea cheltuielilor salariale, a materialelor consumabile folosite îngrijitori) cât și îngrijirea în sine, serviciul fiind gratuit pentru beneficiari.

Grupul țintă este reprezentat de 180 de persoane vârstnice de peste 65 de ani aflate în situații de dependență și în risc de excluziune socială din județul Bihor care vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu gratuite, respectiv 15 angajați care au primit o instruire profesională de 360 ore în domeniul îngrijirii. Tot în cadrul proiectului se vor achiziționa echipamente și sisteme IT care, pe lângă altele, vor permite întocmirea tuturor documentelor și evidențierea beneficiarilor în format digital, reducând semnificativ atât timpul de lucru, cât și cantitatea de hârtie folosită.

Serviciile oferite au fost explicate celor prezenți de către Andrea Toth, coordonatorul programului de îngrijire la domiciliu.

„Activitatea se desfășoară la domiciliul pacienților și constă în servicii de natură medicală: efectuarea oricărui tip de tratament medical prescris de medic, ca de exemplu: injecții și perfuzii, pansamente de toate tipurile, mobilizare și masaj, recoltări produse biologice, sondaje vezicale, spălături etc., respectiv servicii de bază și suport: igienă personală, alimentație sau ajutor în alimentație, schimbarea scutecului, plata facturilor, cumpărături, procurare de medicamente, inițierea familiilor în tehnicile de îngrijire pentru a ajuta adaptarea la o nouă situație etc.” – a explicat Andrea Toth.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Cei interesați pot contacta Centrul de Îngrijire la Domiciliu Caritas Catolica telefonic, la +40(0)259/470-013, sau personal, pe Str. Spartacus nr.31/A în timpul săptămânii, între orele 8.00–16.00.