Începând cu această lună, beneficiarii de ajutoare sociale care au restanţe la plata impozitelor locale ies din plată, la nivel judeţean 8,88% dintre beneficiarii celor trei prestaţii sociale neavând achitate obligaţiile fiscale către bugetele primăriilor.

Potrivit unei informări, la nivel central, peste 73.000 de beneficiari de ajutoare sociale nu mai primesc, din februarie, alocaţia de susţinere a familiei, venitul minim garantat sau indemnizaţia pentru creşterea copilului, din cauză că nu şi-au plătit impozitele şi taxele locale. Guvernul României a adoptat un act normativ prin care stabileşte că, începând cu anul 2012, pentru menţinerea dreptului la ajutorul social, familiile beneficiare au obligaţia să îşi achite obligaţiile legale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate. În acest sens, toţi primarii au fost obligaţi să transmită, până în 31 ianuarie, agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială situaţia beneficiarilor de ajutoare sociale (venit minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului) care nu şi-au plătit impozitele locale. În Bihor, în urma centralizărilor provizorii, din cei 18.039 de beneficiari ai ajutoarelor sociale amintite, 1.602 persoane au restanţe la bugetele locale, adică 8,88%. "Din 4.765 beneficiari de venit minim garantat, 400 au restanţe la buget. Din cei 6.988 de beneficiari de alocaţii de susţinere familială, 668 nu şi-au achitat obligaţiile fiscale, în timp ce din cei 6.295 de beneficiari ai indemnizaţiei de creşere a copilului, 534 sunt în evidenţele primăriilor cu debite la bugetul local. Situaţia este provizorie, fiindu-ne comunicată de către referenţii sociali ai celor 101 administraţii locale din Bihor", a precizat Simona Vesa, directorul executiv al Agenţiei Judeţe pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bihor. Toţi cei care au restanţe la plata impozitelor locale şi ies din plată începând din 1 februarie vor fi înştiinţaţi despre suspendarea plăţii. Restanţierii vor fi repuşi în drepturi în momentul în care fac dovada plăţii taxelor.  Astfel, dacă cetăţenii îşi achită obligaţiile locale într-o perioadă de cinci luni, reintră în plată şi îşi vor primi retroactiv drepturile. Echipele de specialişti vor verifica în perioada următoare dacă datele transmise de primării coincid cu cifrele din registrele de la primăriile din ţară, edilii locali care nu au trimis datele corect riscând amenzi de până la 5.000 de lei. Beneficiarii de venit minim garantat care vor ieşi din plată pentru că nu şi-au plătit impozitele nu mai pot fi obligaţi să muncească în folosul comunităţii, potrivit actului normativ.