După pauza datorată Sărbătorilor Pascale, Liga a V-a își reia jocurile, iar cele mai echilibrate dintre acestea se anunță a fi la Ștei și Sâniob. CSO Ștei, a doua clasată în Seria Sud, va primi replica echipei AS Olcea, ocupanta locului al treilea, în timp ce Progresul Sâniob, locul 2 în Seria Nord va primi vizita formației Voința Cheresig, liderul clasamentului.
