Din sezonul 2021-2022, cartonașele galbene primite de antrenori în timpul meciurilor de fotbal se vor cumula și vor duce la suspendare, la fel ca în cazul jucătorilor. Oficialii cluburilor vor fi penalizați financiar dublu față de elevii lor, pentru indisciplină.
Sport
Campionatul European de fotbal - Programul jocurilor din fazele finale
Ultimele două formaţii calificate în faza sferturilor de finală au fost Anglia, care a învins 2-0 selecţionata Germaniei, şi Ucraina, care a trecut, după prelungiri, cu scorul de 2-1 (1-1 după 90 minute), de echipa Suediei. În acest context este cunoscut programul complet al sferturilor de finală precum şi al tabloului din semifinale şi finală.
- 30 Iunie 2021
- Citeste
Sportul revine treptat la normalitate - Noi măsuri de relaxare de la 1 iulie
Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că începând din 1 iulie vor fi aplicate noi măsuri de relaxare în ceea ce privește accesul publicului la evenimentele sportive.
- 29 Iunie 2021
- Citeste
Șase victorii și un eșec pentru Crișul - Pe locul 2 după primul turneu final la copii
Crişul Oradea a încheiat pe locul 2 primul turneu final al Campionatului Naţional pentru copiii născuţi în anii 2008-2009. La competiția desfășurată în București, la Bazinul "Ghencea", orădenii au înregistrat șase succese clare și un eșec.
- 29 Iunie 2021
- Citeste
Propuneri interesante pentru sezonul viitor - Campionate de seniori fără echipe de juniori
Subcomisia tehnică din cadrul Federației Române de Handbal, responsabilă cu competițiile de seniori, propune renunțarea la desfășurarea unor competiții în care echipele de juniori sau cele fără drept de promovare (centrele de excelență) să evolueze în compania formațiilor de seniori.
- 29 Iunie 2021
- Citeste
Programul turului Ligii I la fotbal - Meciuri tari din prima etapă
Luni s-a stabilit programul sezonului 2021 - 2022 din Liga I la fotbal, care va debuta la 16 iulie, cu 16 echipe la start. Noul sezon va începe cu două meciuri tari, CFR Cluj - FCU Craiova 1948 şi FC Botoşani-FCSB.
- 29 Iunie 2021
- Citeste
Proiect în premieră pentru fotbalul românesc - Finanțare importantă obținută de AJF Bihor
AJF Bihor este prima asociație din fotbalul românesc care a obținut finanțarea din fonduri europene pentru un proiect pe care l-a depus împreună cu alte 5 organizații sportive din tot atâtea țări. Valoarea totală a acestuia este de 361.004 euro, iar el se va adresa fotbalului juvenil mixt, un sector nedezvoltat corespunzător, în acest moment, în Europa.
- 28 Iunie 2021
- Citeste
Mai multe meciuri în Liga a III-a - Sistem cu play-off şi play-out
Comitetul Executiv al FRF a aprobat calendarul competiţional pentru ligile a doua şi a treia. Faţă de ediţia trecută, noutatea în eşalonul trei, în care activează echipele bihorene CAO, CSC Sânmartin şi Luceafărul o reprezintă implementarea sistemului play-off şi play-out, rezultând asfel un număr mai mare de jocuri.
- 28 Iunie 2021
- Citeste
Victoria Avram Iancu - CS Socodor 3-1 (0-0) - Amical reușit înainte de meciul din Cupă
Terenul din localitatea Avram Iancu a fost duminică gazda unei partide de pregătire dintre echipa locală Victoria și formația arădeană CS Socodor. „Avrămeștii” au obținut o victorie destul de facilă (3-1) în fața unui adversar puternic din Liga a IV-a Arad.
- 28 Iunie 2021
- Citeste
Naţionala U17 s-a calificat la Europene - Trei poloişti de la Crişul au fost în lot
Cu trei poloişti de la Crişul Oradea în lot, echipa națională de juniori U17 a României a încheiat campania de calificare pentru CE din Malta pe locul 2. Portarul Horațiu Mureşan şi jucătorii Orsós Richárd şi Patric Dumitru au făcut parte din echipa care a obţinut dreptul de a juca la turneul final din 12-19 septembrie.
- 28 Iunie 2021
- Citeste


