Mai puţin de o săptămână ne desparte de cel mai important meci din baschetul masculin românesc al ultimilor ani, cel dintre U BT Cluj-Napoca şi CSM CSU Oradea. Cele 12 partide din cadrul Turneului cu numărul 7 din Liga Naţională se vor desfăşura în perioada 6-9 februarie în următoarele trei locaţii: Cluj-Napoca, Voluntari și Sala Dinamo din Capitală.

După un turneu desfăşurat la Istanbul în FIBA Europe Cup, competiţie nereuşită în plan sportiv, dar încheiată în cele din urmă, datorită jocului rezultatelor, cu calificarea în playoff, orădenii revin în campionat unde luni, 8 februarie, de la ora 19.30, vor disputa derby-ul Ligii Naţionale la Cluj-Napoca cu U BT. Cel de-a doilea joc din Turneul 7 se va desfăşura o zi mai târziu, de la ora 16.30, în aceeaşi locaţie, BT Arena, în compania echipei Steaua Bucureşti. Ambele partide vor fi transmise în direct de către Digi Sport şi Look Sport. La ora actuală, CSM CSU Oradea are 8-3 la general și se situează pe locul al 4-lea în clasamentul la zi al Ligii Naționale. Liderul campionatului, cu victorii pe linie obţinute în toate cele 10 jocuri disputate, este U BT Cluj-Napoca. Steaua Bucureşti ocupă locul al 9-lea în LNBM cu un bilanţ de 5 victorii şi 6 înfrângeri. Pe lângă cele trei formaţii menţionate anterior, la turneul de la Cluj-Napoca va mai participa SCM Timişoara, a 7-a clasată, cu 6-5, la general. Conform protocolului medical, baschetbaliştii orădeni vor efectua un nou test Covid 19 înaintea plecării spre oraşul de pe Someş.

Programul turneului 7 al LNBM:

Sâmbătă (6 februarie)

 

- Ora 16:00, BCM U Pitești - Athletic Constanța - FRB TV (YouTube)

- Ora 16:00, CSM Târgu Jiu - SCM U Craiova - FRB TV (YouTube)

- Ora 19:00, CSM Galați - Dinamo București - FRB TV (YouTube)

- Ora 19:30, CSU Sibiu - CSO Voluntari - FRB TV (YouTube)

 

Duminică (7 februarie)

 

- Ora 16:00, SCM U Craiova - CSM Galați - FRB TV (YouTube)

- Ora 16:30, Athletic Constanța - CSU Sibiu - FRB TV (YouTube)

- Ora 19:00, Dinamo București - CSM Târgu Jiu - FRB TV

- Ora 20:00, CSO Voluntari - BCM U Pitești - DigiSport

 

Luni (8 februarie)

 

- Ora 16:30, SCM Timișoara - Steaua București - DigiSport, LookSport 2

- Ora 19:30, CSM CSU Oradea - U-BT Cluj-Napoca - DigiSport, LookSport

 

Marți (9 februarie)

 

- Ora 16:30, Steaua București - CSM CSU Oradea - DigiSport, LookSport 3

- Ora 19:30, U-BT Cluj-Napova - SCM Timișoara - DigiSport, LookSport 3

 

Echipele CSM Focșani și CSM Miercurea Ciuc nu vor participa la Turneul 7 al LNBM.