Printre multele proiecte propuse să le realizeze după ce a fost ales primar al orașului Ștei în anul 2012, ing. Iulian Balaj, a avut printre priorități problemele sociale din urbe, sănătatea, sistemul educațional, cultura, dar și activitatea sportivă, cărora le-a acordat o atenție deosebită.

Dintre foarte multe proiecte propuse, o serie au fost fost finalizate, altele sunt în implementare, iar pentru alt viitor pachet se fac studii de fezabilitate. Locuitorii orașului Ștei sunt familiarizați cu ducerea la bun sfârșit a multor proiecte derulate în ultimii ani, urbea de sub Apuseni fiind un adevărat șantier de-a lungul anilor, iar schimbarea în bine este una vizibilă la tot pasul. Și activitatea sportivă a primit un sprijin consistent din partea autorităților locale - reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei, mari iubitori a sportului, indiferent de disciplină, pa care îl sprijină necondiționat -, în oraș fiind peste 400 de sportivi legitimați, la diferite discipline sportive. Într-adevăr, în acest an când în orașul Ștei se împlinesc 70 de ani de când se joacă fotbal în mod organizat, iubitorii sportului primesc o veste extraordinară. În anul 1954 a fost înfiinţată prima echipă ,,a minerilor’’ la Ştei (fost oraş Dr. Petru Groza), sub denumirea de Minerul Băiţa, după care a mai purtat denumirea de Granitul Nucet, Dinamo Dr. Petru Groza, iar din 1964 AS Minerul Ștei, până la desfiinţare. Tot la Ştei a activat şi echipa ,,forjorilor’’ Oţelul, care a avut aceiaşi soartă, însă fotbalul nu a fost întrerupt deoarece nou înfiinţata CSO Ştei a continuat şi continuă tradiţia la această disciplină sportivă. Astfel, fosta Bază Sportivă Minerul va deveni o locație modernă, „Centrul multifuncțional Minerul”, datorită faptului că vineri, 9 august, a fost semnat contractul de finanțare între Agenția de Dezvoltare Nord-Vest și Orașul Ștei, valoarea totală a proiectului fiind 10.088.393 lei, iar cofinanțarea orașului Ștei va fi de 201.767 lei. Această bază sportivă a fost recent expropriată de la Compania Națională a Uraniului de către orașul Ștei pentru a se putea depune acest proiect. „În cadrul proiectului va fi reabilitată, echipată și dotată cu mobilier clădirea, se va construi un parc pentru odihnă-recreere care va avea și o zonă destinată copiilor, iar în zona actualei tabele de marcaj se va construi un teren de antrenament, de dimensiuni mici, cu suprafață sintetică.

Suprafața de joc actuală, cu gazon natural, care are o calitate excelentă, va fi păstrată și aici se vor disputa meciurile oficiale ale echipei orășenești.

Nefiind eligibile în ghidul de finanțare, în cadrul proiectului vor fi făcute și investiții din bugetul local, urmând ca în jurul terenului să fie construită o pistă de alergare din tartan și tribunele să fie reabilitate și modernizate.

Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea și promovarea acestui proiect și Agenției de Dezvoltare Nord-Vest pentru sprijinul acordat și buna colaborare”, se arată pe pagina Primăriei orașului Ștei, pe o rețea de socializare.