Nu de mult, am avut parte de mai multe tragedii în familie şi, de atunci, mi-am dat seama că ar trebui să-mi îndrept viaţa spre o cale mai luminoasă, pe calea lui Dumnezeu. Se poate observa că din ce în ce mai mulţi tineri, şi nu numai, se apropie de cele spirituale, de Dumnezeu, de Biserică, îngrijindu-se şi de sufletele lor, nu numai de trup. Însă această apropiere, care este de dorit în cele din urmă, nu se face aşa cum trebuie. Aceştia încearcă să se apropie de Dumnezeu folosind o cale pe care ei înşişi şi-o formează şi, în final, ajung la un Dumnezeu pe care tot ei L-au format, adică la un Dumnezeu denaturat, neadevărat, fals. Şi, apoi, acest Dumnezeu este folosit de aceştia după mintea lor, în scopuri alese de ei şi cum vor ei. Biserica oferă o cale de a ajunge la Dumnezeu, "cale" care este Hristos: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa."(Ioan 14,6). Orice altă cale este greşită şi nu poate duce la Dumnezeu adevărat. De asemenea, Dumnezeu nu este o unealtă în mâna noastră pe care noi o folosim când avem nevoie. Nu sunt puţini cei care se roagă lui Dumnezeu, merg la biserică doar atunci când joacă la loto sau doresc un câştig material. Nu puţini sunt cei care se gândesc la Dumnezeu doar atunci când au ajuns în suferinţă şi boală, în rest, uitând de El, ca şi cum nici nu ar exista. Dumnezeu devine astfel un mijloc la care apelează când au nevoie, o sursă de caştig sau de sănătate, pe care-L uită imediat atunci când dobândesc ce-şi doresc. Mai târziu, când le lipseşte iarăşi ceva, apelează din nou la Dumnezeu, ca la o bancă de împrumut, şi încep din nou să ceară... Unii primesc, alţii, mai puţin. Iar cei care nu primesc nimic ajung la concluzia că, de fapt, Dumnezeu este nemilostiv, că este o fiinţă rea sau, mai grav, că nici nu există. Din pacate, aceasta este o realitate pe care o trăim. Adevărul însă este altul. Dumnezeu real nu se aseamănă deloc cu cel făurit de mintea unor astfel de oameni. Creştinul nu apelează la Dumnezeu, ci trăieşte "în şi cu" Dumnezeu şi, trăind astfel, între el şi Dumnezeu există o legătură permanentă. În tot ce face, acesta se raportează la Dumnezeu, care-i oferă tot ce-i este de folos, omul acceptând darurile Sale şi nerâvnind la altele, deoarece are în minte cuvintele Mântuitorului: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceastea se vor adăuga vouă." (Matei 6,33). Un lucru e sigur, Dumnezeu: nu ne părăseşte niciodată, El ne pune doar la încercări, nu trebuie să ne pierdem speranţa, dacă nu ne reuşeşte ceva, trebuie doar să nu ne îndoim de puterile noastre, dar mai ales să avem voinţă şi dorinţă. Mii de piedici, mii de suferinţe m-au neliniştit, m-au obosit în drumul meu. Mă consolam, totuşi, pentru că, din când în când, găseam lucruri ce mă fac să zâmbesc pentru o clipă: soare călăuzitor, apă curgătoare sau flori care trec. Doar aşa vom fi fericiţi şi mi se pare un dar minunat. Cea mai mare bogăţie este cea a sufletului. Să fim bogaţi nu înseamnă să avem bani, lucruri valoroase; poţi să ai diamante, aur sau argint, dar bucuria nu se găseşte în obiecte, ci în sufletul tău. "Viaţa este o insulă ale cărei stânci sunt speranţele, ai cărei pomi sunt visele, ale cărei flori sunt durerile, ale cărei izvoare sunt însetate şi care se află situate într-o mare a singurătăţii." (Djubran)