În vederea aplicării, în mod unitar, a dispoziţiilor legale în materie de stare civilă, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Bihor le aduce la cunoştinţă orădenilor informaţii utile cu privire la transcrierea certificatelor, extraselor şi extraselor de căsătorie multilingve procurate de către cetățenii români din străinătate.

 

Transcrierea se face în termen de 6 luni de la întoarcerea în țară sau de la primirea din străinătate a certificatului/extrasului/extrasului multilingv de căsătorie, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază unul dintre soți și cu avizul prealabil al Serviciului Public Comunitar Județean de evidență a Persoanelor, la cererea unuia dintre soți sau unei persoane împuternicite cu procură specială.

Documente necesare la transcriere sunt: certificatul, extrasul sau extrasul multilingv eliberat de autoritățile străine în original și fotocopie, traducerea legalizată a documentului străin în original și copie (extrasele multilingve eliberate în baza Convenției de la Viena din 1976 nu necesită traducere), actele de identitate ale soților în original și fotocopii, certificatele de naștere ale soţilor, în original şi fotocopie, declarație din partea solicitantului că nu mai există alt act transcris/înscris sau reconstituit, declaraţie notarială, din partea ambilor soți, dacă sunt cetățeni români sau numai a soțului cetățean român, cu numele purtat după căsătorie, dacă din certificatul, extrasul sau extrasul multilingv nu reiese numele soților după căsătorie şi declaraţie cu privire la naţionalitatea soților, din care să reiasă voinţa expresă a acestora cu privire la completarea rubricii din actul de căsătorie.

Taxa de prelucrare dosar, în valoare de 54 de lei, se achită la trezoreriile operative din Bihor, în contul DEP Bihor: RO34TREZ07621G155000XXXX, cod fiscal 17113470.

Documentele emise de autoritățile străine, precum și traducerile acestora care sunt făcute la un notar public din străinătate, trebuie să fie apostilate sau supralegalizate, după caz (extrasele multilingve eliberate în baza convenției de la Viena din 1976, sunt scutite de orice formă de legalizare).

Neprezentarea certificatelor, extraselor sau extraselor de căsătorie multilingve, eliberate de către autoritățile străine, ofițerului de stare civilă competent, în termenul legal, reprezintă contravenție la regimul actelor de stare civilă și se sancționează potrivit legii.