În perioada 9-13 septembrie, pentru prima dată în România, se va organiza, în Băile Felix, la Hotelul Termal, a treia întâlnire internaţională a coordonatorilor proiectului Eco-Route, un proiect cofinanţat de Comisia Europeană şi Direcţia Generală şi Cultură, prin Programul Leonardo da Vinci. Scopul proiectului este de a pune la dispoziţia operatorilor în turism şi persoanelor fizice implicate în ecoturism a unui pachet de instruire, în ideea introducerii unui sistem de certificare la nivel european. De asemenea, se doreşte sprijinirea comunităţilor locale, în vederea creşterii capacităţii acestora în aplicarea efectivă a unui asemenea sistem. Cele patru regiuni europene care au fost alese pentru introducerea acestui sistem sunt: Laponia, în nordul Suediei, zona de coasta din Regiunea Epirus din nord-vestul Greciei, zona dunăreană din vestul Ungariei şi regiunea carpatică din vestul României. Programul a fost lansat anul trecut în octombrie şi se va desfăşura pe durata a doi ani.