Una dintre cele mai îndrăgite artiste din Oradea, Oana Lianu, s-a bucurat în aceste zile de aprecierile venite din partea realizatorului Constantin Zubin (Radio România). Astfel, artista a primit propunerea de a include cele şase albume ale sale (două de folclor, unul de muzică clasică, două de jazz-café şi unul de colinde) în arhiva sonoră a fonotecii naționale radio.

 

Artista Oana Lianu se bucură de o primăvară plină de evenimente culturale, dar şi caritabile, pe care le onorează cu prezenţa, atât în ţară, cât şi peste hotare.

În 28 februarie, artista a fost prezentă la Gyula, în cadrul Mărţişorului cultural, eveniment în care s-a inclus și Ziua Brâncuşi. Ea a susţinut un concert bazat pe folclor gorjenesc, interpretat vocal, dar și la instrumente populare de suflat. În 13 martie, cu ocazia proiectului internaţional inter-universitar găzduit de Biblioteca Universității Oradea, Noi perspective ale tinerilor şi copiilor cu nevoi speciale, a susținut un recital de muzică cultă și folclor românesc, în Festivitatea de deschidere. În 23 martie, artista a cântat, a dirijat şi a coordonat Ansamblul folcloric al Facultăţii de Arte, în cadrul unui concert caritabil susţinut la Spitalul de Recuperare, în care a fost implicat şi Ionică Lianu Popa. În perioada 28-30 martie, Oana Lianu a participat la Conferința Stiintifică Internatională Universitară de Ştiinte Sociale şi Arte, SGEM Viena, editia a IV-a. Oana Lianu, în calitate de reprezentant al Universităţii din Oradea, a susținut două concerte extraordinare, „De la clasic-la jazz-café” şi „Ciocârlia românească”. Concertele susţinute în Palatul Hofburg au încheiat simpozionul din cadrul festivităţii de premiere, bucurându-se de aprecierea organizatorilor şi a colegilor universitari din toată Europa. Cu acest prilej, conf. univ. dr. Oana Lianu a fost deja invitată, ca oaspete de onoare, la simpozionul de anul viitor. „Mulțumesc în mod deosebit Institutului Cultural Român - Viena și Bucuresti, pentru implicarea deosebită în acest proiect”,  a transmis artista.

În data de 31 martie, la Hotel Continental, Oana Lianu a susţinut două recitaluri, jazz-cafe și folclor, în scop caritabil, iar în 2 aprilie a participat la Târgul Internațional de Carte și Muzica Braşov, unde a fost lansat volumul realizatorului TV Mihai Teodor Nasca „De la lume adunate”. În acest volum Oana Lianu apare cu un vast interviu acordat autorului care a decis să publice, chiar pe coperta cărţii, o fotografie cu el şi artista.

Cea mai mare bucurie a primăverii a venit însă în luna aprilie, când solista a fost invitată să includă cele şase albume ale sale în arhiva sonoră a fonotecii naţionale radio, primind astfel o nouă confirmare a valorii sale artistice.