Programele politice sunt soluții propuse de către partidele politice la problemele (durerile) sociale sau, mă rog, asta ar trebui să fie, altfel sunt fără sens. Una dintre cele mai mari dureri este depopularea țării şi îmbătrânirea populației.

 

În toată țara sunt, mai accentuat în vestul țării, din ce în ce mai mulți bătrâni, care ajung la vârsta neputințelor și care atunci când sunt și neputincioși, și rămași văduvi, fără copii, sau cu copii emigrați, devin o sensibilă problemă umană și socială. La vârsta de peste 70 de ani aproape că nu există persoană care să nu aibă cel puțin o boală. Cumulul de boli la persoanele vârstnice fac cazurile trenante, cu lungă evoluție spre ameliorare. Ar necesita spitalizări de durată. Spitalele existente în România au secții de acuți și unele departamente de cronici, în afara câtorva spitale de psihiatrie, care însă nu au competența necesară pentru a trata multitudinea de boli somatice a vârstnicului. Centrele medico-sociale, așa cum sunt concepute, dotate și finanțate, sunt simple depozite umane. Cu alte cuvinte, România nu este pregătită pentru a prelua și alina una dintre cele mai mari probleme socio-umanitare ale sale. Iar problema nu poate fi rezolvată decât în cadrul sistemului sanitar, un sistem ciopârțit și apoi cârpit de 27 de ani, de fiecare nouă administrație, și nici nu se va rezolva, pentru că partidele nu au viziunea necesară elaborării unui sistem sanitar corespunzător actualei formule sociale. Desigur, spitalele de excelență zonală sunt binevenite și vor completa fericit sistemul, dacă și când se vor construi și dota, dar acestea nu rezolvă durerea în discuție. Ele sunt de competență republicană. Nu de extensia spațiului de cazare spitalicesc are nevoie România, ci de modernizarea lui și de dotarea tehnică la zi. Încă odată lipsește viziunea globală. Un gen de spitale gerontologice, care ar rezolva problema bătrânilor suferinzi și însingurați trebuie să țină de responsabilitatea comunităților locale, a consiliilor județene și primăriilor de municipii. Dar în câte județe vor fi capabile autoritățile locale să întâmpine viitorul bătrânilor, asigurându-le demnitate și îngrijire competentă?