În data de 18 decembrie, la Sinagoga Zion din Oradea va avea loc un concert special al Hakeshet Klezmer Band Oradea. Concertul este dedicat celui care a fost fondatorul şi sufletul corului Comunităţii Evreilor din Oradea, artistul Gyuri Vilan.

 

Corul Comunităţii Evreilor Oradea a fost înfiinţat în 1970 şi a cântat în decursul a 36 ani în sute de concerte în Oradea, în ţară, dar şi în străinătate.

În anul 2005, Gyuri Vilan împreună cu alţi instrumentişti de la Filarmonica Oradea a înfiinţat formaţia Hakeshet Klezmer Band Oradea a Comunităţii Evreilor din România.

Formaţia a debutat pe scena Teatrului din Oradea în aprilie 2005, apoi au urmat festivalul Euroiudaica la Sibiu, Proetnica la Sighişoara, concerte la Teatrul Evreiesc din Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român Bucureşti, la Braşov, Galaţi, Timişoara, Cluj, Mediaş, Târgul Mureş, Festivalul filmului Mediaş şi alte multe concerte în sala Filarmonicii din Oradea. De asemenea, formaţia a fost apreciată şi în străinatate, la Debretin, la Tsfat (Israel), sau la festivalul Klezfiesta din Buenos Aires (Argentina) unde a reprezentat cu succes România.

Formaţia Hakeshet Klezmer Band Oradea a avut o contribuţie deosebită şi la succesul spectacoului Scripcarul pe acoperiş, un musical care timp de patru ani s-a bucurat de o popularitate deosebită.

Formaţia este compusă din: Csatari-Malec Eszter, solista vocală; Bogdan-Bodiş Adam pian, sintetizator şi acordeon; Cătălin Chirilă, clarinet; Nicolae Levi, vioară; Ilie Pop, trombon; Boros-Konrad Petru, contrabas; Trendler Iosif, percuţie. Preţul unui bilet la concert este de 10 lei. Biletele se pot cumpăra de marţi până duminică, între orele 12.00-17.00, din următoarele locaţii: Sinagoga Zion - str. Independenţei nr. 11, Turnul Primăriei Oradea - str. Tudor Vladimirescu nr. 2, Casa Darvas La Roche - str. Iosif Vulcan nr. 11.