În urma primelor cercetări efectuate de poliţişti, şoferul maşinii, Constantin Petriţa, de 40 de ani, din Târgovişte, a intrat în ţară, prin PTF Borş, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 4.00. Maşina pe care o conducea, având numărul de înmatriculare DB-25-BEN, este proprietatea firmei Beneton Serv SRL din Pucioasa (judeţul Dâmboviţa). După intrarea în ţară, şoferul, remarcând nişte defecţiuni tehnice la semiremorcă, a lăsat-o într-o staţie PECO de pe şoseaua Borşului din Oradea, după care s-a deplasat cu autotractorul spre Nojorid. Între timp, însă, în urma unei discuţii telefonice cu un coleg, s-a reîntors spre Oradea, pentru remedierea defecţiunilor tehnice de la semiremorcă. La întoarcere, însă, în curba periculoasă de pe raza localităţii Gepiu, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, maşina a ieşit, inexplicabil, în afara părţii carosabile, s-a rostogolit, iar conducătorul auto a fost proiectat prin parbriz. Din fericire, acesta a săpat cu viaţă, alegându-se cu câteva răni uşoare. Şoferul autotractorului susţine că nu-şi poate explica ce s-a întâmplat, dar că a fost surprins de apariţia curbei periculoase. "În urma producerii accidentului, autotractorul a fost grav avariat. Până la sosirea organelor de Poliţie, însă, şoferul a părăsit locul accidentului. După efectuarea primelor investigaţii, am reuşit să luăm legătura cu un reprezentant al firmei la care lucrează şoferul şi, în felul acesta, azi dimineaţă (ieri-dimineaţă, n.n.) în jurul orei 9.00, acesta s-a prezentat, împreună cu autorul accidentului, la sediul Poliţiei municipiului Salonta. În urma unui consult medical a rezultat că şoferul a suferit o contuzie în zona haemitoracelui stâng", a specificat agentul şef adjunct, Nicolae Boiţ, de la formaţiunea Poliţiei Rutiere Salonta. A luat-o la sănătoasa... Constantin Petriţă spune că a stat o vreme la locul faptei, dar, având mai multe contuzii în urma producerii accidentului, a considerat că este mai importantă sănătatea sa şi a venit cu o maşină de ocazie spre un spital din Oradea. Potrivit datelor furnizate de Poliţia Rutieră Salonta, în drum spre Oradea, şoferul a renunţat la idee, întrucât şi-a revenit. În jurul orei 3.00, un echipaj de la Postul de Poliţie din Cefa s-a deplasat la locul accidentului, iar unul dintre membrii echipajului a rămas acolo, pentru a păzi bunurile aflate în autotractor. Cu toate acestea este inexplicabil cum Constantin Petriţă, care susţine că în jurul orei 6.00 s-a prezentat din nou la locul accidentului, nu a dat faţă cu poliţistul aflat acolo. "Şoferul a fost supus recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Chiar dacă se va dovedi că nu a avut alcool în sânge, va fi oricum sancţionat cu o sumă cuprinsă între 2,1 şi 5,8 milioane de lei, pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, respectiv curbă periculoasă şi pentru părăsirea locului accidentului ", a mai precizat agentul şef adjunct Nicolae Boiţ.