Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice (AJFP) Bihor informează contribuabilii legat de noile modificări legislative ale Codului fiscal.

Concret, contribuabilii care desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare, definită potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi activităţi conexe acesteia sunt scutiţi de impozit pe profit pe o perioadă de 10 ani de activitate. Această facilitate fiscală va fi pusă în aplicare în condiţiile respectării reglementărilor în domeniul ajutorului de stat. Noile prevederi stabilesc că pentru încadrarea ca microîntreprindere condiţia privind veniturile realizate până la 100.000 euro s-a modificat la 500.000 euro, şi cota de impozit este de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulţi salariaţi iar cota de 3% se menţine pentru microintreprinderile care nu au salariaţi. Aceste prevederi se aplică începând cu data de 1 februarie 2017. Totodată, începând cu luna februarie, la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se stabileşte prin deducerea din valoarea tranzacţiei a sumei neimpozabile de 450.000 lei.

De asemenea, au fost aduse modificări la prevederile privind contribuţiile sociale. Astfel,se menţine scutirea de la plata CASS pentru dividende dacă persoana realizează şi alte venituri pentru care datorează CASS; începând cu luna ianuarie 2017 contribuabilii care efectuează operaţiuni intracomunitare nu mai au obligaţia înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari; aplicarea prevederilor art. 324 alin. (4)-(6) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2019 (Declaraţia informativă 392), pentru anul 2016 nu se mai depune; începând cu luna ianuarie 2017 agricultorul, contribuabil persoană fizică, care solicită să fie înregistrat în scopuri de TVA poate opta pentru aplicarea regimului special de TVA şi va depune în acest sens la unitatea fiscală competentă o notificare privind aplicarea regimului special. Reamintim că ANAF organizează Registrul agricultorilor care aplică regimul special. Registrul este public şi se afişează pe site-ul ANAF. Pentru informaţii suplimentare, con tribuabilii se pot adresa Biroului central de asistenţă telefonică a contribuabililor, telefon 031.403.91.60; Birourilor de asistenţă pentru contribuabili din cadrul unităţilor fiscale teritoriale.