Ieri, la Oradea, a debutat prima ediție din acest an a Târgului locurilor de muncă și al formării profesionale. În premieră, evenimentul se desfășoară pe parcursul a două zile, și se adresează absolvenților, șomerilor, dar și persoanelor aflate în căutarea unei noi oportunități în carieră. Evenimentul organizat de Top Expo este realizat în parteneriat instituțional cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.

 

Târgul a fost deschis ieri, la ora 10.00, de către Mihai Dacin, administratorul firmei organizatoare, și de către Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.

 „Evenimentul nu putea avea loc fără girul AJOFM Bihor, care se dovedește a fi un partener de încredere pentru Top Expo și în anul 2017... Este foarte important să avem o instituție publică lângă noi, deoarece este garantul faptului că lucrurile se întâmplă așa cum ne dorim”, a spus Mihai Dacin, administratorul firmei organizatoare.

Organizatorii au hotărât să adauge o zi în plus la acest târg, pentru a oferi posibilitatea tuturor participanților să aleagă. „Într-adevăr, chestionarele dvs. ne-au arătat, și mai ales articolele post eveniment din septembrie, că prin fața standurilor circulă aceleași fețe. Și atunci, noi ne-am dorit o arie mai largă de recurtare. Am lansat un sondaj pentru 20 dintre firmele cu care am colaborat la cele două ediții ale târgului din 2016, și am hotărât să facem un eveniment de două zile, pentru a da posibilitatea tuturor să aleagă. S-a constatat că la evenimentele organizate sâmbăta prezenţa a fost mai numeroasă”, a menționat Mihai Dacin. 

În cadrul târgului sunt prezente 23 de firme, care oferă un total de 667 de locuri de muncă. În plus, participanții au ocazia să aleagă din cele 54 de cursuri de formare profesională, acreditate în meserii foarte căutate pe piața muncii.

„Mă bucur că suntem la al treilea eveniment împreună. Dovedim, din nou, că acel parteneriat public privat, de care tot discutăm, există în județul Bihor. Arătăm că la noi lucrurile funcționează puțin altfel decât în celelalte județe, și încercăm să venim în întâmpinarea dvs. nu numai prin bursele noastre naționale, ci și prin aceste parteneriate organizate, de data aceasta, de către Top Expo”, a spus Békési Csaba, directorul AJOFM Bihor, ieri, în deschiderea târgului. El i-a îndemnat pe reprezentanții firmelor participante să acorde atenție tutoror celor care caută un loc de muncă. „Acordați atenție celor care caută un loc de muncă și dați, vă rog, o șansă fiecăruia, așa cum spune și moto-ul AJOFM Bihor: „O șansă pentru fiecare”, a conchis Békési Csaba.

Târgul se desfășoară și astăzi, 11 februarie, între orele 10.00-16.00, la Lotus Center, în zona magazinului Carrefour.