Dacă echipa de baschet CSM Oradea merge precum un ceas elveţian, victoriile înşiruindu-se ca mărgelele pe aţă, o comportare diametral opusă are formaţia de handbal, care, după o serie de meciuri în care au alternat victoriile cu înfrângerile, toate însă pe fondul unui joc bun, iată că, de ceva vreme, evoluţia echipei nemulţumeşte atât conducerea tehnică şi executivă, cât şi spectatorii, aceştia din urmă plecând dezamăgiţi de la partida cu CSM Medgidia. Şi nu atât pentru eşec, la un scor usturător, cât mai ales pentru prestaţia slabă, apatică şi fără nerv a favoriţilor, mulţi dintre ei nedemonstrând că merită să joace în elita handbalului autohton. Foarte nemulţumită de cele două înfrângeri (cu Medgidia şi Steaua, ultima fiind cea mai drastică înfrângere suferită de formaţia orădeană în acest campionat), conducerea CSM Oradea a stabilit pentru ultimele patru etape un obiectiv clar: obţinerea măcar a patru puncte. În condiţiile în care mai urmează meciuri cu Steaua şi Uztel Ploieşti (acasă) şi cu CSM Iaşi (în deplasare), misiunea handbaliştilor orădeni pare imposibilă. Dar, cum speranţa moare ultima, nici antrenorul principal al echipei, Adrian Ştot, nu-şi pierde speranţa şi caută soluţii pentru a-şi remonta psihic elevii, de a le insufla dorinţa de victorie, indiferent de renumele adversarului. Acelaşi om modest şi cu picioarele pe pământ, tehnicianul caută soluţii, exersează noi scheme, toate cu scopul de a revitaliza jocul echipei, de a readuce încrederea în forţele proprii. Cât va reuşi, cum îşi vor însuşi elevii săi ideile lui, cum vor căuta ei să aplice cât mai fidel ceea ce au exersat la antrenamente, vom vedea la meciurile următoare. Pentru că iubitorii handbalului îşi pun întrebări legate de regresul echipei, de şansele ei de a evita locurile retrogradante, am purtat un dialog cu antrenorul formaţiei orădene, înaintea antrenamentului de miercuri dimineaţa. - Două eşecuri la rând, dar şi o scădere evidentă a jocului echipei. În plus, la Bucureşti, am suferit cel mai sever eşec din actualul campionat. Cum vă explicaţi aceasta? - Acolo, cu Steaua, am avut o repriză în care am încercat o apărare 6-0, mizând pe faptul că, o dată cu venirea lui Tertelici, avem patru jucători masivi (Tertelici, Vujnic, Roman, Colesnic) pe semicerc. A fost prima dată când am încercat aceasta şi, din păcate, nu ne-a ieşit prea bine. Când am revenit la 3-2-1, ne-am descurcat mult mai bine, dar Colesnic a avut o polemică cu un coechipier, apoi a devenit isteric şi rezultatul l-aţi văzut: echipa a pierdut la scor, iar el n-a înscris nici un gol. Oricum, va trebui să discutăm atitudinea lui în cel mai scurt timp. În ceea ce priveşte scăderea, ştiţi că toate echipele din Liga Naţională studiază jocul adversarelor pe CD, astfel că şi noi suntem citiţi şi, neavând jucători capabili să rezolve singuri situaţiile mai grele, pierdem meciul. Jucătorii nu reuşesc să rezolve situaţiile noi de atac. În apărare ne descurcăm cât de cât, dar suferim în atac, luăm foarte multe goluri pe contraatac. În partida cu Medgidia, am luat 15 goluri pe contraatac, din 30. Noi încercăm să dăm soluţii de pe bancă, dar ei sunt obişnuiţi să joace pe nişte şabloane în atac. Eu sunt partizanul unor principii în faza ofensivă, a unei mai mari libertăţi de acţiune, nu pe scheme, de aceea voi merge la fel şi în continuare. Dacă e să mă înec, să o fac pe mâna mea. - Doi dintre jucătorii de bază din stagiunea trecută, Şandru şi Munea, evoluează foarte slab... - Şandru a avut o evoluţie slabă doar la meciul cu Medgidia, nu cred că se poate vorbi de o criză în cazul său. Despre Munea, pot să vă spun că el a intrat într-u regim de pregătire intens, dar se poate să fi ajuns la maxim în privinţa randamentului. După 15 minute, a cam terminat gazul şi dispare din joc. Sper să-şi revină cât mai repede. - Ce se întâmplă cu Pankler? - Nu sunt prea mulţumit de el, am început campionatul cu el titular, dar în dreptul lui statistica e aproape albă. De aceea l-am preferat pe Bernicu, iniţial era vorba doar pentru faza defensivă, dar apoi n-am vrut să fac atâtea schimbări. Dacă se va pregăti cum trebuie, dacă va înţelege că dacă e pe bancă, nu înseamnă că nu e nevoie de el, ci nu este momentul să intre, atunci poate va redeveni acel jucător care-l aşteptăm şi de care avem nevoie. - Credeţi că puteţi îndeplini obiectivul celor patru puncte? - Trebuie să cred în el, nici un meci nu seamănă cu altul. Aţi văzut câte surprize s-au înregistrat în acest campionat, poate vom mai reuşi una. Ştiţi cum se mai spune, nimic din ce-i frumos nu se obţine uşor. Noi vom încerca să ne facem datoria şi să jucăm cât mai bine atât pentru a obţine victoria, cât şi pentru a-i mulţumi pe spectatori, care am văzut că au încredere în noi şi ne sunt alături.