Studiu experimental asupra Metamorfozelor lui Ovidiu - De la teatru la dans, prin spectacole şi workshopuri
Experiment.Teatru.Clandestin (ETC) a susţinut sâmbătă, 25 martie, ultima reprezentaţie din cadrul cercetării teatrale Forme 1 şi 2. Spectacolul experimental a cuprins două studii inspirate din textul Metamorfoze (Publius Ovidius Naso), al treilea studiu urmând să fie prezentat publicului orădean în luna aprilie.
Spectacolele de cercetare teatrală propuse de ETC invită publicul în neconvenţional, arătând o altă faţetă a acestei arte. Cele şase reprezentaţii ale Forme 1 şi 2 s-au jucat în Corpul M din Cetatea Oradea, în faţa unui număr limitat de spectatori (maxim 24), scoşi din zona de confort a privitorului pasiv şi invitaţi să parcurgă un itinerariu alături de performeri. Spectatorul devine astfel parte a experimentului şi se confruntă, prin stimul vizual-auditiv, cu propriile senzaţii şi conflicte. Conceptul propus de ETC este o invitaţie atât pentru erudiţi, care pot identifica simboluri, altfel greu accesibile, cât şi pentru publicul larg, care are acces la nişa teatrală prin prisma unui ecou bazat pe rezonanţă. În ambele cazuri, vizionarea unui astfel de spectacol este o experienţă de sine stătătoare, irepetabilă în spaţiu şi timp.
Cei care au ratat Forme 1 şi 2 au ocazia de a se familiariza cu teatrul de cercetare în luna aprilie, când va fi prezentat cel de-al treilea studiu bazat pe Metamorfozele lui Ovidiu. Performerii sunt Răzvan Marchiş, Remus Ilisie, Camelia Lolea, Daniela Neagu, alături de Anda Tămăşanu şi Ioana Dragoş Gajdo, actriţe consacrate şi apreciate de publicul orădean.
În paralel cu cel de-al treilea studiu, ETC pregăteşte şi o incursiune în fascinanta lume a clovnilor, care va surprinde spectatorii, cel mai probabil, în vară.
Până când noile laboratoare vor prinde contur, orădenii beneficiază de o altfel de oportunitate. Aceea de a-şi descoperi corpul, dar şi de a-şi îmbunătăţi sănătatea, cu ajutorul dansului. Astfel, în 7 şi 8 aprilie, în corpul M al Cetăţii, va avea loc un workshop de Dans-Sensibil. Trainerii, Claudia Lolea, Răzvan Marchiş şi Sebastian Bărbălan au iniţiat acest workshop în urma unei rezidenţe, la un curs asemănător, dedicate exclusiv profesioniştilor, în Italia. Exerciţiile propuse sunt inspirate inclusiv din conceptul fundamentat în anii ’90 de coregraful Claude Coldy, cu ajutorul osteopaţilor francezi J. Louis Dupuy și Marie Guyon.
Detalii suplimentare despre acest workshop se pot obţine la numerele de telefon 0757/365-146, 0741/518-261 sau prin email la adresa crea.arta@gmail.com.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.