Cum până la plecarea starostelui care a păstorit timp de trei mandate toate afacerile Primăriei Oradea mai e puţin timp, mai marii executivului orădean s-au gândit să profite la maxim de această scurtă perioadă pentru a-şi aranja "ploile", conştienţi că, odată cu noile schimbări de la vârf, şansele lor de a mai orchestra după bunul lor plac investiţiile derulate pe bani publici sunt minime. Proiectele de hotărâri puse pe masa consilierilor locali orădeni în cursul zilei de ieri au abundat ca niciodată în suspiciuni, mai toate materialele întocmite de diferitele direcţii din cadrul PMO ridicând reale semne de întrebare asupra legalităţii sau oportunităţii realizării lor.

Patinoar gata la primăvară
Campioana acestor iniţiative asupra cărora planează numeroase suspiciuni pare să fie Administraţia Imobiliară Oradea, care în şedinţa de ieri s-a întrecut pe sine. Primul proiect prezentat este cel de amenajare a unui patinoar artificial în Parcul 1 Decembrie. Cu toate că în Orăşelul copiilor a mai fost demarat un astfel de proiect, angajaţii AIO ţin cu tot dinadinsul ca o atare investiţie să fie realizată şi în Parcul 1 Decembrie. Mai mult, ei se încăpăţânează să amenajeze aici patinoarul artificial, uitând că, în urmă cu câţiva ani, aceeaşi conducere a Primăriei Oradea a mai distrus un spaţiu verde în Parcul "I.C. Brătianu", turnând o platformă în vederea construirii tot a unui patinoar. Acum însă au preferat să distrugă alt spaţiu, în loc să-l valorifice pe cel vechi. În plus, dacă angajaţii AIO au fost atât de preocupaţi de succesul unei astfel de iniţiative, ei ar fi trebuit să vină cu o astfel de propunere în urmă cu câteva luni, nu acum, în prag de iarnă.

Nu au bani pentru tramvaie, dar au pentru trenuleţe...
Următoarea iniţiativă a aceleiaşi conduceri a AIO a fost achiziţionarea unui trenuleţ turistic care ar costa bugetul local 500.000 lei. Pentru a-şi atinge scopul, angajaţii AIO au găsit fel şi fel de tertipuri pentru a adormi vigilenţa consilierilor, precizând că un astfel de trenuleţ ar aduce importante venituri la bugetul local, în măsura în care ar fi pus la dispoziţia turiştilor, iar mai apoi, solicitând votul aleşilor pentru un trenuleţ care să satisfacă interesele unui grup restrâns de persoane, cum sunt copiii, care în niciun caz nu sunt producători de venituri. Însă preocuparea angajaţilor Primăriei de a face jocurile unei firme ce construieşte astfel de trenuleţe pare să fie mult mai mare decât bugetul public. Nici măcar atenţionările directorului economic al Primăriei Oradea, Emilian Sala, că la această oră bugetul local nu mai poate suporta astfel de investiţii extravagante, nu au fost pe placul primarului, care, în plină şedinţă de Consiliu Local, a ţinut să-şi aducă la tăcere subalternul. După multe discuţii, proiectul a trecut la limită.

1 milion de euro pentru reabilitarea lui Mihai Viteazul!
Gafele AIO nu s-au oprit aici, culminând cu un proiect de hotărâre, prin care se solicita consilierilor alocarea de la bugetul local a sumei de 1 milion de euro pentru refacerea şi reabilitarea statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul! O sumă exagerată, care a stârnit stupefacţie în rândul consilierilor locali. Mai mult, în stilul caracteristic, angajaţii AIO au venit în Consiliu cu un proiect de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei, în condiţiile în care lucrările la statuia marelui domnitor român au început de câteva zile. Cu toate că directorul AIO, Marcel Boloş, a anunţat că s-a organizat o licitaţie pentru desemnarea constructorului care să execute lucrările, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice nu figurează niciun anunţ de organizare a unei astfel de licitaţii. Acesta nici măcar nu s-a obosit să aducă la cunoştinţa consilierilor firma care va executa lucrarea. Consilierii au reproşat conducerii AIO că nici nu s-a sinchisit să le prezinte materialul în comisia de urbanism. Proiectul prevede, în prima etapă, curăţarea statuii, refacerea placajelor soclului din granit şi refacerea instalaţiilor electice, precum şi asigurarea iluminatului decorativ. Numai pentru această primă etapă, sunt necesari 150.000 de euro. În a doua etapă, urmează refacerea pavajului original din 1900 şi restaurarea piaţetei. "Nu pot să votez o astfel de sumă. Mai mult, nu înţeleg de ce se vine acum să ni se ceară acordul pentru o astfel de investiţii, în condiţiile în care lucrările au şi început", a declarat Mihai Manea, consilier PNL. Cu toate că aleşii locali au fost şocaţi de suma angajată de executivul local fără acordul lor, în final, ei au aprobat ca lucrările să continue, cel puţin pentru prima etapă. Ei au motivat acceptarea acestui şantaj din partea executivului prin prisma evenimentelor de la 1 Decembrie, evenimente care se desfăşoară, ca în fiecare an, la statuia lui Mihai Viteazul.