Linia de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor va fi electrificată şi reabilitată printr-un contract de finanţare în valoare de 9,36 miliarde de lei, a transmis marţi CFR SA, într-o postare pe Facebook.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Scriitorul Alexandru Lamba, lansare în Oradea - „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte”
Editura Litera și revista de cultură Familia invită iubitorii de carte la lansarea romanului „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte” de Alexandru Lamba, apărut în colecția Biblioteca de Proză Contemporană coordonată de scriitoarea Doina Ruști.
- 08 Noiembrie 2022
- Citeste
Trei puncte termice din Ioșia - Fără apă caldă și căldură
Orădenii din Splaiul Crișanei și Oneștilor vor rămâne fără apă caldă și căldură până miercuri la ora 23.00.
- 08 Noiembrie 2022
- Citeste
Trei persoane au fost transportate în stare gravă la spital - Două accidente în Bihor
Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital, în cod roşu medical, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier produs în noaptea de luni spre marţi.
- 08 Noiembrie 2022
- Citeste
Comisia de urbanism - Aviz pentru extinderea terminalului Aeroportului Oradea
Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) a analizat în cadrul ședinței de săptămâna trecută 46 de proiecte. Dintre acestea, 22 au fost studiate în comisia de urbanism, în timp ce 24 au fost aduse în atenția comisiei operative.
- 07 Noiembrie 2022
- Citeste
Orădenii Șerban Clit - Aurora Gioncada - Campioni europeni la dans sportiv
Perechea formată din Șerban Clit și Aurora Gioncada, de la Clubul Exclusive Dance Oradea, a participat, weekend-ul trecut, la Transylvanian Grand Prix Sibiu, una dintre cele mai prestigioase competiții de dans sportiv din țară, obținând titlul de campioni europeni la tineret, dansuri Standard.
- 07 Noiembrie 2022
- Citeste
Ștefan Hrușcă, la Oradea - În turneu național de colinde, după trei ani de absență
După trei ani de pauză, cântecele de iarnă și colindele tradiționale românești vor ajunge din nou la inima publicului orădean, prin inconfundabilă voce a lui Ștefan Hrușcă. Concertul de colinde va avea loc în data de 13 decembrie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea.
- 07 Noiembrie 2022
- Citeste
Târgul de Crăciun din Oradea - Încep înscrierile pentru expozanți
Piața Unirii și Piața Ferdinand vor găzdui, din 2 și până pe 26 decembrie, o nouă ediție a Târgului de Crăciun Oradea. Producătorii de bunătăți tradiționale, dulciuri sau alte specialități, meșterii populari, artizanii de suveniruri și articole specifice sărbătorilor de iarnă, se pot înscrie până pe 20 noiembrie.
- 07 Noiembrie 2022
- Citeste
Ștei. Liceul Tehnologic „Unirea” - Fluxul de mobilitate în Italia, un real succes
Printre nenumăratele proiecte derulate în acest an la LT „Unirea” Ștei, a cărui conducere este compusă din prof. ing. Adrian Gruie, director, și prof. Cristian Vieriu, director adjunct, recent s-a încheiat un flux de mobilitate derulat în Italia, considerat a fi un real succes.
- 07 Noiembrie 2022
- Citeste
Strângerea de fonduri pentru susținerea aproapelui - Colectă specială
Organizată de Caritas Eparhial Oradea, colecta specială din acest an are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea aproapelui: 38 de copii și 40 de adulți vor servi, poate, unica lor masă pe zi, 38 de vârstnici vor fi ajutați cu alimentele de bază și 52 de familii vor primi un pachet cu alimente de două ori pe an.
- 07 Noiembrie 2022
- Citeste


