Continuitate, dăruire, corectitudine, respect pentru public şi concurenţi, sunt doar câteva dintre atributele pe care invitaţii Enjoy Music Festival, Aurelian Temişan, Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel, Ovidiu Anton și Andrei Tudor le-au adus organizatorilor festivalului din Băile Felix.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
A intervenit la un accident în Vâlcea - Mulțumiri pentru pompierul salvator
Pompierii bihoreni salvează vieți și atunci când sunt în concediu. Andrei Secară, de la ISU Bihor - Stația Aleșd, care a scos dintr-o mașină care se răsturnase doi pasageri pe 18 august, a primit mulțumiri din partea victimelor.
- 24 August 2022
- Citeste
Campanie de prevenire a traficului de persoane - „Desfă-ți aripile! Informarea înseamnă libertate!”
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane a lansat campania națională de prevenire: „Desfă-ți aripile! Informarea înseamnă libertate!”. Campania va beneficia de sprijinul mai multor vloggeri cunoscuți precum Horia Sârghi (Zaiafet) și Vlada Grecu și Alex Cozma (Atenție Cad Mere).
- 24 August 2022
- Citeste
Agenda politică - Statul specialilor, duşmanul românilor
„Lent, dar sigur, statul acesta al specialilor gonește oamenii din România”, afirmă Claudiu Năsui, după ce Salvați Copiii a arătat că mai mult de 2 din 5 dintre copiii ai căror părinți lucrează în străinătate au rămas în țară: „«Pas cu pas» cum spune președintele nostru trădător”.
- 24 August 2022
- Citeste
Inteligența artificială va fi utilizată pentru a asigura o experiență de jocuri de noroc online mai sigură
Cei care joacă jocuri de noroc online sau sunt fani ai pariurilor sportive ar trebui să se gândească la mai multe aspecte decât ponturi pariuri și strategii de câștig. Atunci când cineva joacă online, acea persoană pune la dispoziția cazinoului virtual o mulțime de date personale, inclusiv informații cu caracter financiar, de aceea este important să jucăm doar pe site-uri de încredere și verificate.
- 24 August 2022
- Citeste
Se închide circulația în Centrul Civic - Au fost stabilite rutele alternative
Pentru executarea lucrărilor la reţeaua de pasaje rutiere subterane, începând de sâmbătă, 27 august, circulația publică va fi închisă în zona Centrului Civic – piețele Gojdu, Independenței și Cetății - urmând ca traficul către zona centrală să fie deviat pe rute ocolitoare. Totodată, circulația tramvaielor în zona centrală va fi sistată, urmând ca transportul public în comun să fie asigurat de autobuze. FOTO/ VIDEO
- 24 August 2022
- Citeste
Care sunt avantajele rent a car pe termen lung?
Diferențele închirierii unei mașini pe termen lung sunt legate de avantajele ce vin la pachet. Scopul serviciilor de rent a car pe termen lung este de a-ți oferi libertate, flexibilitate și mai ales mobilitate. Vei avea toate cele necesare, fără ca măcar să deții propria ta mașină.
- 24 August 2022
- Citeste
Accident deosebit de grav lângă Aușeu - Un bărbat și o femeie au decedat!
În cursul acestei dimineți, în jurul orei 07.42, pe DN 1, în afara localității bihorene Aușeu s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism.
- 24 August 2022
- Citeste
Schimbare după schimbare: la disciplinele sport, muzică şi arte plastice - Note înlocuite de calificative
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi, că acordarea de calificative la Educaţie Fizică, Educaţie Muzicală şi Educaţie Plastică, propunere justificată de notele foarte mari obţinute de peste 90% dintre elevi, va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simţi presiunea notei.
- 23 August 2022
- Citeste
O retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi - Noua cinematografie maghiară
O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi.
- 23 August 2022
- Citeste


