Începând de duminică, 1 mai, Ștrandul Ioșia din Oradea trece la programul de vară, urmând a fi deschis de marți până duminică, între orele 9.00-20.00 (ora 19.00 la Casierie). Noul program va fi valabil până la data de 30 septembrie 2022.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
În luna mai - Acțiuni de dezinsecție în Oradea
Primăria Oradea anunță că, în luna mai, în vederea distrugerii insectelor generatoare de disconfort (țânțari, muște etc.) în faza de adult și larve, se execută, prin tratament la sol, activitatea de dezinsecție, în zonele publice, spații verzi și cursurile de apă de pe raza municipiului.
- 28 Aprilie 2022
- Citeste
Paștile Morților - Programul Cimitirului Municipal
Duminică, 1 mai, accesul publicului în Cimitirul Municipal Rulikowski va fi prelungit, fiind permis în intervalul orar 8.00-21.00. Accesul auto va fi permis doar în schimbul unei taxe de 50 de lei.
- 28 Aprilie 2022
- Citeste
Biserica Izvorul Tămăduirii își sărbătorește hramul - Sărbătoare în Săptămâna Luminată
Biserica situată în incinta Spitalului Clinic Judeţean Staţionar 2 îşi sărbătoreşte hramul pe data de 29 aprilie. Izvorul Tămăduirii este un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. Este sărbătoarea din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, deci este închinată Fecioarei Maria.
- 28 Aprilie 2022
- Citeste
Războiul din Ucraina - Pericol de epidemii în Mariupol din cauza cadavrelor abandonate
Autoritățile din Mariupol avertizează asupra pericolului de epidemii în orașul în care au rămas mii de cadavre în zone publice. Consiliul municipal a anunţat că există riscul de holeră, dizenterie și Escherichia coli. Statele Unite au dovezi credibile că forțele rusești au executat ucraineni care au încercat să se predea în Donețk. Aproximativ 1.150 de cadavre de civili executaţi au fost descoperite în regiunea Kiev.
- 28 Aprilie 2022
- Citeste
Centurile Aleşdului, Beiuşului şi Sânmartinului - Lucrările ar putea începe în luna iunie
„Următoarele două săptămâni sunt foarte importante” pentru proiectele privind realizarea şoselelor de centură propuse de administraţia judeţeană, potrivit preşedintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan, care speră că lucrările la centurile Aleşd şi Beiuş vor demara în luna iunie a acestui an.
- 27 Aprilie 2022
- Citeste
Vor modificarea traseului inelului metropolitan în zona Oşorhei - Memoriu al cetăţenilor din Cheriu
Grupul „Interese la Cheriu” a transmis un memoriu Consiliului Judeţean Bihor, consilierilor judeţeni, CNAIR şi Instituţiei Prefectului în care solicită modificarea traseului inelului metropolitan in zona Oşorhei.
- 27 Aprilie 2022
- Citeste
Atenție ce instalați pe telefoanele mobile - Atac cu sms-uri capcană
Mai multe persoane care au căzut pradă campaniei cu sms-uri capcană au instalat o aplicație malițioasă ce permite atacatorilor să obțină date sensibile din telefon, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică.
- 27 Aprilie 2022
- Citeste
Consiliul Judeţean Bihor, demersuri optimiste pentru dezvoltarea parcurilor industriale - În toamnă încep lucrările
Din toamna acestui an, cel târziu în primăvara anului 2023, vor începe lucrările la patru parcuri industriale din judeţ: Aleşd, Beiuş, Ştei şi Marghita. În şedinţa de azi a Consiliului Judeţean Bihor va fi aprobat studiul de fezabilitate pentru parcul industrial Aleşd, urmând ca documentaţiile pentru Beiuş şi Ştei să fie supuse aprobării luna viitoare.
- 27 Aprilie 2022
- Citeste
Opt anotimpuri, o lume - Concertul din palat
Violonistul Artur Kaganovskiy şi dirijorul César Álvarez au concertat marţi, 26 aprilie, la Palatul Baroc, într-un concert extraordinar, intitulat „Opt anotimpuri, o lume”. Conducerea muzicală a concertului va fi asigurată de Cesar Álvarez, unul dintre cei mai remarcabili dirijori din lume.
- 27 Aprilie 2022
- Citeste


