Ministerul Sănătății a stabilit care sunt procedurile în cazul testării RT-PCR la domiciliu sau în centrele de recoltare organizate de autorități.
Titlurile zilei
-
„Thermal Energy in the Green Transition” - Program internațional, la final
Universitatea din Oradea a găzduit, în perioada 19-23 octombrie, programul internațional intensiv mixt „Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability”, organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial în cadrul alianței universitare EU GREEN.
-
Inelul Metropolitan de Nord, contestat de o asociație civică - Probleme cu traseul
Asociaţia pentru apărarea dreptului la proprietate privată a transmis, în cursul zilei de miercuri, 28 octombrie, o adresă către Consiliul Judeţean Bihor în care solicită explicaţii cu privire la includerea, în caietul de sarcini pentru elaborarea studiului de fezabilitate a viitorului Inel Rutier Metropolitan de Nord, a unor repere de traseu (P3-P4) care presupun sacrificarea unor zone rezidențiale deja construite în cartierul Podgoria.
-
Timișoara: 8 locuri I la primul concurs - Micile dansatoare de la Nexis Dance au cucerit podiumul
Primul concurs în calitate de studio a adus rezultate remarcabile pentru micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea. Participante la competiția TipTop Timișoara, tinerele artiste s-au întors acasă cu un palmares impresionant: 8 locuri I, un loc II, un loc III și o mențiune.
-
Cinci români au ajuns pe vârful Ama Dablam - Record pentru alpinismul românesc
Cinci alpiniști români, printre care și orădeanul David Eghedi, au ajuns luni, 26 octombrie, la ora 7.42 dimineața, ora Nepalului, pe vârful Ama Dablam, la 6.812 metri altitudine, într-o expediție organizată și ghidată de alpinistul și ghidul montan clujean Radu Albu.
-
Cercetător orădean implicat în salvarea celui mai rar pește din Europa - „Născut” pe vremea dinozaurilor
Conf. univ. dr. Ilie Telcean, de la Facultatea de Informatică și Științe a Universităţii din Oradea, lucrează de peste 25 de ani pentru salvarea aspretelui, un pește unic în lume.
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
Expoziţie de sculptură mică şi iluminat ambiental - Un rebel al artelor plastice
O interesantă expoziţie de sculptură mică şi iluminat ambiental a fost vernisată astăzi la Galeriile Reperaj din Cetatea Oradea, în prezenţa autorului, Ovidiu „Ovi” Pascu. Alături de Ovi Pascu au fost Vioara Bara, preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici filiala Bihor, prof. univ. dr. Aurel Chiriac, numeroşi invitaţi şi prieteni.
- 21 Ianuarie 2022
- Citeste
Rusia solicită retragerea trupelor NATO din România
Administraţia Vladimir Putin argumentează, în solicitările privind garanţiile de securitate, că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.
- 21 Ianuarie 2022
- Citeste
Ziua Unirii Principatelor Române - Ceremonie restrânsă în Piața Unirii
Piața Unirii va găzdui luni, 24 ianuarie, de la ora 12.00, o ceremonie militară restrânsă, prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române. Evenimentul se va desfășura la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii - Oradea.
- 21 Ianuarie 2022
- Citeste
Covid-19 în Bihor - 764 de cazuri noi și 3 decese
Numărul cazurilor noi de Covid-19 în Bihor continuă să crească. Azi, 21 ianuarie, au fost înregistrate 764 de cazuri noi (din 2.269 teste efectuate). Numărul cazurilor active în județ este de 4.664. La Terapie Intensivă sunt 29 de persoane.
- 21 Ianuarie 2022
- Citeste
GNM Bihor - Service-uri auto, verificate de comisarii de mediu
Comisarii de mediu din Bihor au verificat operatorii economici care desfășoară activități de reparații ale vehiculelor rutiere.
- 21 Ianuarie 2022
- Citeste
„Plăteşte impozitul online şi câştigă o zi de distracţie la Aquapark Nymphaea” - Primul câştigător din acest an
Astăzi, 21 ianuarie, a avut loc prima tragere la sorți din acest an din cadrul campaniei „Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea".
- 21 Ianuarie 2022
- Citeste
Luni, 24 ianuarie - Programul unităților ADP
Aquaparkul Nymphaea va avea luni, 24 ianuarie, program normal de funcționare, situație care nu este valabilă pentru toate unitățile aflate în subordinea ADP Oradea.
- 20 Ianuarie 2022
- Citeste
Şcoala Doctorală de Istorie a Universităţii din Oradea - Donație consistentă de carte
Biblioteca Şcolii Doctorale de Istorie de la Universitatea din Oradea s-a îmbogăţit cu o zeste de 3.000 de cărţi de specialitate şi periodice, donaţie făcută de profesorul universitar Mihai D. Drecin.
- 20 Ianuarie 2022
- Citeste
Bugetul Consiliului Județean Bihor - Vânează o halcă mare din PNRR
Proiectul de Buget pentru 2022 la Consiliul Județean Bihor prevede o creștere de-a dreptul șocantă a investițiilor, de la puțin peste 200 de milioane de lei în 2021 la peste 574 milioane de lei (185,91%) în 2022. Grosul banilor, peste 316 milioane de lei (în 2021 au fost puțin peste 57 de milioane de lei) ar urma să vină din fonduri externe.
- 20 Ianuarie 2022
- Citeste


