Colegiul Național „Teodor Neș” din Salonta a obținut recent o nouă finanțare în cadrul proiectelor Erasmus. De această finanțare în valoare de 77.000 euro vor beneficia elevii de la profilul Informatică (matematică-informatică intensiv engleză și matematică-informatică intensiv informatică). Aceștia vor avea ocazia de a-și perfecționa abilitățile profesionale dobândite pe băncile colegiului în anul școlar 2021-2022, în cadrul unei mobilități Erasmus+, în Spania.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Platforme pentru colectarea deșeurilor din judeţ - Opt ofertanţi
Până la expirarea termenului limită de depunere a ofertelor pentru „Achiziționarea lucrărilor de amenajare a patru puncte de colectare deșeuri situate în Municipiul Beiuș (lotul 1), Salonta (lotul 2), Marghita (lotul 3) și orașul Aleșd (lotul 4)” au fost depuse opt oferte.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
Bihorul în zodia covidului - Luna octombrie va fi „în fierbere”!
Luna care stă să înceapă va fi una dificilă, conform specialiștilor de la Direcția de Sănătate Publică Bihor, citați de prefectul Dumitru Țiplea. Numărul cazurilor va crește, iar secția de Terapie Intensivă va continua să se umple. Speriați de amploarea infecțiilor, bihorenii au început să ia cu asalt centrele de vaccinare, numărul celor vaccinați crescând de la 156 duminică, la 1.274 miercuri. Să nu fie însă prea târziu.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
Pompierii militari bihoreni - Alături de copiii suferinzi și de natură
Pentru că nu doar de sărbători cei aflați în suferință au nevoie de ajutorul semenilor, pompierii militari orădeni s-au mobilizat pentru a ajuta copiii care, din nefericire, au cunoscut durerea fizică și sufletească de la o vârstă fragedă.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
Beiuș - Centrul de transfer călători, gata de utilizare
Noua stație de transfer al călătorilor de pe Strada Burgundia Mare este finalizată, oferind condiții mult mai bune de așteptare și îmbarcare pentru cei care folosesc transportul public, majoritatea elevi și navetiști.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
Dezastru ecologic în Defileul Crișului Repede - Situația din teren, catastrofală
Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă a trimis miercuri, 29 septembrie, un nou comunicat de presă cu privire la situația dezastrului provocat în Defileul Crișului Repede.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
Cum să curățați în profunzime o saltea în 5 pași
Majoritatea oamenilor dorm aproximativ 8 ore pe noapte. Acest lucru va varia de la o persoană la alta, dar este o medie destul de precisă pentru persoanele care locuiesc în Europa. Asta înseamnă, de asemenea, că vă petreceți aproximativ o treime din viață în pat, așezându-vă pe saltele.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
Orădean bătut și amenințat cu moartea pentru o datorie fictivă de 15.000 de euro - Reținuți pentru șantaj
Șase bihoreni bănuiți de șantaj, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice au fost prinși în flagrant și reținuți de polițiștii orădeni. Trei dintre aceștia au fost arestați preventiv de magistrați, iar ceilalți trei sunt cercetați sub control judiciar.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
CJ Bihor şi-a dat acordul, urmează Consiliul Local Oradea - Se înfiinţează Air Oradea
Consiliul Judeţean Bihor a aprobat, în şedinţa extraordinară de ieri, înființarea companiei aeriene locale - Air Oradea, urmând ca azi să fie aprobată şi de Consiliul Local Oradea. Compania va opera, din luna martie a anului viitor, curse zilnice spre Bucureşti (câte trei pe zi în cursul săptămânii, câte două pe zi în weekend), iar din octombrie 2022 şi curse internaţionale.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
Astăzi și mâine, în Piața Unirii din Oradea - Târgul serviciilor sociale
Piața Unirii din Oradea va găzdui, în perioada 29-30 septembrie, între orele 11.00 - 17.00, un eveniment de promovare a serviciilor sociale acordate persoanelor vulnerabile din municipiu.
- 28 Septembrie 2021
- Citeste


