Recent, la editura Academiei Române - Centrul de Studii Transilvane, a apărut volumul Maramureşul Istoric, Studii de Istorie şi Arheologie, coordonat de Mihai D. Drecin, Gabriel Moisa, Delia Cora şi Cristian Culiciu. Volumul beneficiază de articole şi sumare traduse în limba engleză, franceză sau germană.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Fosta Policlinică va fi reabilitată din fonduri europene, nu din împrumut - Contractul a fost reziliat
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că a fost reziliat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a fostei clădiri a Policlinicii Mari, cea care va deveni sediul administraţiei judeţene.
- 16 Decembrie 2020
- Citeste
Concert de Crăciun, vineri, 18 decembrie, online - Atmosferă de sărbătoare la Filarmonică
Concertul de Crăciun al Filarmonicii orădene va fi difuzat online, vineri, 18 decembrie, pe pagina de Facebook a instituției.
- 16 Decembrie 2020
- Citeste
Traficul se derulează cu operativitate, nu se înregistrează timpi de așteptare - Poliția de Frontieră lucrează la capacitate maximă
După ce, marți, traficul la frontiera cu Ungaria a fost blocat timp de câteva ore, de la 9.00 până după ora 13.00, din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic ungar, ieri, IGPF a anunțat că traficul se desfășoară operativ, fără timpi de așteptare.
- 16 Decembrie 2020
- Citeste
Elevii de la Liceul German, în vizită la „Steaua Norocoasă” - Alături de copiii instituționalizați
A fost atmosferă de sărbătoare ieri, la Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilități nr. 3 Oradea, Modulul Steaua Norocoasă, cu prilejul unei acțiuni caritabile organizată de Liceul German.
- 16 Decembrie 2020
- Citeste
Covid-19 în Bihor - 6 decese și 81 de cazuri noi
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de marți până miercuri dimineața, cu 81. La nivel național s-au înregistrat 5.991 de cazuri noi și 164 decese.
- 16 Decembrie 2020
- Citeste
Beiuș - Pentru seniori, bucurie în pandemie!
În condițiile pandemiei de coronavirus, activitățile cu public ale instituțiilor culturale au fost suspendate sau anulate. Prin urmare, edilii beiușeni au decis să reducă bugetul Casei de Cultură „Ioan Ciordaș”, singura activitate pentru care au fost alocați bani de la bugetul local fiind cea dedicată aniversării Zilei Vârstei a treia.
- 15 Decembrie 2020
- Citeste
Acţiunea a fost organizată de Sindicatul Pro As împotriva conducerii - Protest al angajaţilor DGASPC
În jur de 30 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor au protestat ieri în Parcul Traian, în faţa sediului Consiliului Judeţean Bihor, nemulţumiţi de concedierile anunţate în cadrul instituţiei, speriaţi că ar putea să se numere printre cei care rămân fără loc de muncă. Ei au cerut demisia conducerii DGASPC şi au ameninţat cu procese, dacă vor fi concediaţi.
- 15 Decembrie 2020
- Citeste
Perspective diferite asupra Revoluției din Decembrie 1989 - Comemorare și film
Comemorările în aer liber vor fi mai restrânse în acest an din cauza pandemiei, prin urmare, Fundația Academia Civică, împreună cu Fundația Hanns Seidel și Asociația „Ține de Noi” au inițiat o conferință on-line pentru comemorarea a 31 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989.
- 15 Decembrie 2020
- Citeste
Din 19 decembrie, la Galeriile Reperaj - Expoziţia de artă decorativă FormArt
Expoziția FormArt este organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Oradea și va fi deschisă în 19 decembrie la Galeriile Reperaj, Cetatea Oradea. Expoziția va fi vernisată de dr. Aurel Chiriac, critic și istoric de artă.
- 15 Decembrie 2020
- Citeste


