În timpul de după „mărțișor”, luna reînvierii la viață, la întâlnirea dintre „Prier” și „Florar”, în ziua de calendar de 8 mai, a anului 2020, doamna profesoară Maria Dalea, directorul învățământului beiușean în școlile urbei, a plecat spre titularizare, la „Catedra Cimitirului din Deal”, ocupându-și locul în șirul iluștrilor dascăli ai „Școalelor din Beiuș”.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Din această săptămână - Primăria Oradea îşi reia treptat activitatea
Municipalitatea orădeană va relua activitățile cu publicul în Piramidă începând din această săptămână. De asemenea, va fi reluat programul cu publicul și la instituțiile din subordinea Primăriei.
- 10 Mai 2020
- Citeste
Covid-19 în Bihor - Numărul persoanelor aflate în izolare s-a dublat
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de vineri până duminică dimineață, cu 3, ajungând la 484. Pe lângă cele confirmate, duminică erau 290 de persoane în carantină, 560 în izolare iar 362 de persoane au scăpat, fiind declarate vindecate și externate.
- 10 Mai 2020
- Citeste
Bihoreni de ieri şi de azi - Medici din linia I
Începând de astăzi vă vom prezenta fișele unora dintre medicii bihoreni, extrase din lucrarea „Bihoreni de ieri şi de azi”, autor prof. Constantin Butişcă. Începem cu medicii implicați direct în linia I a luptei cu pandemia de coronavirus. „Lor, și tuturor celorlalți medici bihoreni, mult respect.”
- 10 Mai 2020
- Citeste
Soarta micii „Grădini a Edenului” este incertă - Orădenii îşi vor parcul înapoi
Prin intermediul unei postări pe pagina de facebook a Florius Art, orădenii susţin continuarea proiectului început de florarul Marius Sabău în urmă cu mai bine de zece ani. Zona chioşcului de flori din Parcul Libertăţii a încântat mii de orădeni şi turişti în fiecare an cu grădina de flori multicolore şi pianul din fundal...
- 10 Mai 2020
- Citeste
Infuzie de 3,3 milioane de euro în spitalele din Oradea - Dotări în plus pentru secțiile ATI
Ca urmare a măsurilor luate la nivelul orașului și a creșterii capacității de testare, numărul persoanelor care sunt în carantină s-a stabilizat. Municipalitatea a trecut deja la testarea angajaților companiilor mari și va trece la testarea celor din căminele sociale, confesionale, și a persoanelor fizice care sunt obligate să plece în străinătate.
- 08 Mai 2020
- Citeste
65% din persoanele diagnosticate cu Covid-19 în Bihor - Au scăpat de boală
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de joi până vineri dimineață, cu 3, ajungând la 481. Pe lângă cele confirmate, 272 de persoane sunt în carantină, 231 în izolare iar 309 persoane au scăpat, fiind declarate vindecate și externate.
- 08 Mai 2020
- Citeste
Oradea - staţiune turistică de interes naţional
Zona centrală a municipiului Oradea a fost declarată joi, 7 mai, prin Hotărâre de Guvern, staţiune turistică de interes naţional la propunerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Acest areal cuprinde tot centrul istoric, resursele cu apă geotermală şi malurile Crişului Repede, estimată la 20% din suprafaţa oraşului.
- 08 Mai 2020
- Citeste
Pușcărie pentru escrocherii imobiliare - O femeie care s-a dat drept executor judecătoresc și o funcționară de la cadastru, condamnate la închisoare
Judecătorii Tribunalului Bihor s-au pronunțat în dosarul unei escrocherii puse la cale de o femeie, Daniela Moca, care, dându-se drept executor imobiliar a înșelat mai mulți clienți care doreau să cumpere imobile executate silit, cu peste 230.000 de euro.
- 08 Mai 2020
- Citeste
Circulație închisă pe Calea Aradului şi Traian Moșoiu
municipalitatea orădeană a anunțat că, sâmbătă, 9 mai, va fi închisă circulația rutieră pe Calea Aradului. De asemenea, în perioada 11 mai-2 iunie, nu se va mai circula pe strada Traian Moșoiu.
- 08 Mai 2020
- Citeste


