În jur de 70 de persoane au participat zilele trecute la o acţiune de salubrizare a malurilor Crişului Repede, între podurile Densusianu şi Prezan, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Voluntarii au colectat 80 de saci cu deşeuri, care au fost transportaţi, ulterior, la deponeul din Episcopia.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Mii de orădeni la cimitir de Paştele Morţilor - S-au recules la mormintele celor dragi
Ortodocşii şi greco-catolicii au sărbători, ieri, Paştele Morţilor sau cum este cunoscut în popor, Paştele blajinilor. În fiecare an, prima duminică după Paşte este dedicată sufletului morţilor, prilej cu care aparţinătorii mormintelor vin în cimitire şi aduc ofrande pentru cei plecaţi dintre noi şi împart pomeni, iar preoţii fac slujbe la căpătâiul celui adormit.
- 15 Aprilie 2018
- Citeste
Situaţie explozivă la Holod - Alegeri anticipate pentru Consiliul Local?
Consiliul Local Holod este, practic, dizolvat! Primarul Ioan Horga a prezentat succint derularea evenimentelor. Edilul i-a acuzat pe consilierii locali din alianța PNL-ALDE, șapte la număr - în timp ce pesediștii erau numai șase, de neprezentare la ședințe.
- 15 Aprilie 2018
- Citeste
Cadoul Primăriei pentru seniorii din Aleşd - Masa tradiţională de Paşte
Și în acest an, seniorii din Aleșd s-au bucurat de atenția acordată de Primărie, prin masa festivă oferită de Sfintele Paște.
- 15 Aprilie 2018
- Citeste
Parohia Ortodoxă „Înălțarea Domnului” Salonta I - Săptămâna sufletelor luminate și tămăduite
Sărbătoarea creștină „Izvorul Tămăduirii” aduce, an de an, în Parohia Ortodoxă Salonta I a Bisericii Ortodoxe cu hramul „Înălțarea Domnului” bucuria împlinirii tuturor binecuvântărilor din Săptămâna Luminată. „Hristos a Înviat! Dacă privim mai adânc în sufletul nostru, putem mărturisi că, în această perioadă, toate s-au umplut de Lumina Sfântă a Învierii Domnului”, ne-a declarat vineri, 13 aprilie, preotul paroh Nicolae Marian.
- 15 Aprilie 2018
- Citeste
La giraţia de sub pasajul DN 79 - Patru drumuri adiacente
În şedinţa Consiliului Local de joi, 12 aprilie 2018, a fost aprobat planul urbanistic zonal privitor la drumurile colectoare aferente centurii ocolitoare a municipiului Oradea, în zona Calea Aradului - Calea Sântandrei.
- 13 Aprilie 2018
- Citeste
Târg de pietre semipreţioase la CSSO - Mineral Expo din nou la Oradea
Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea şi-a propus să joace un rol important în comunitatea orădeană, acela de a aduce un plus de valoare, calitate şi originalitate, prin intermediul evenimentelor găzduite. De această dată, CSSO îşi deschide porţile pentru târg de pietre semipreţioase.
- 13 Aprilie 2018
- Citeste
Teatrul de Copii - Invitaţie la spectacolul Visul unei nopţi de vară
Duminică, 15 aprilie, de la ora 19.00, la Gelateria Bianco Milano, orădenii sunt invitaţi la spectacolul „Visul unei nopți de vară” un rezultat al Cursurilor de Teatru pentru Copii îndrumate de actorul Șerban Borda. Fondurile din vânzarea biletelor vor completa donațiile de la Swimathon Oradea.
- 13 Aprilie 2018
- Citeste
99 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea - Concert folcloric pe scena CCS
Primăria Municipiului Oradea, prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR), organizează, ca în fiecare an, un concert folcloric dedicat sărbătorii zilei de 20 aprilie, dată la care se împlinesc 99 de ani de la intrarea în Oradea a Armatei Române, conduse de generalul Traian Moşoiu.
- 13 Aprilie 2018
- Citeste
A plecat dintr-un punct de lucru - Deținut evadat din Penitenciarul Oradea
Vineri, în jurul orei 13.00, deţinutul Felegyhazi Sandor, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la doi ani închisoare pentru furt calificat, cu antecedente penale, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Oradea.
- 13 Aprilie 2018
- Citeste


