Conferința Județeană a Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Bihor a avut loc vineri la Hotelul Continental din Oradea. În cadrul acesteia, președintele Flaviu Ștefan Zancu și prim-vicepreședintele Cătălin Radu Hora au fost realeși în fruntea organizației.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Peste 60 de tone de deşeuri - Oprite în Vama Borș II
Opt transporturi de articole uzate (textile, încălţăminte, mobilier, saltele, produse de uz casnic) au fost verificate de polițiști și comisari săptămâna trecută, în Vama Borș II. Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului așa că mărfii nu i s-a permis să intre în țară.
- 19 Noiembrie 2023
- Citeste
Expoziția Patrimoniu recuperat - Deschisă publicului până la finalul anului
„Expoziţia Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor (2020-2023)” va mai rămâne deschisă pentru vizitare la sediul instituției din str. Armatei Române nr.1/A până la finalul lunii decembrie.
- 19 Noiembrie 2023
- Citeste
La Teatrul Regina Maria - Seară de colinde cu Veta Biriş
Cunoscuta interpretă de muzică populară Veta Biriş va evolua vineri, 24 noiembrie, la Oradea, în cadrul unui concert de colinde, organizat, începând cu ora 18.00, la Teatrul Regina Maria, de Asociaţia SOS Autism Bihor.
- 19 Noiembrie 2023
- Citeste
La Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Atelierul „Școala de Crăciun”
Adresat elevilor din învățământul primar și gimnazial, atelierul „Școala de Crăciun”, va avea loc în perioada 5-22 decembrie.
- 19 Noiembrie 2023
- Citeste
Lansare de carte - „Nu mai e nimeni acasă”
Iubitorii de literatură sunt invitați marți, 21 noiembrie, de la ora 18.00, la lansarea romanului „Nu mai e nimeni acasă”, de Sabina Yamamoto.
- 19 Noiembrie 2023
- Citeste
Beiuș – Practică la Lisabona, pentru elevii de la „Ciordaș”
Recent, opt elevi și cinci profesori beiușeni au participat la o mobilitate în Portugalia, eveniment din calendarul unui proiect Erasmus+ al Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș”.
- 19 Noiembrie 2023
- Citeste
Bunuri de 48 de milioane de lei puse sub sechestru - Evaziune fiscală complexă
Într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la finele anului 2022, procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat de 53 de ani, administrator al trei societăţi din Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală,
- 19 Noiembrie 2023
- Citeste
European Medical Tourism Fair, în Italia - Oradea se promovează prin turism medical
În dorința de a diversifica oferta turistică și de a atrage segmente noi de turiști în municipiu și regiune, Visit Oradea a participat la European Medical Tourism Fair 2023 - Bookingsmed.com, un eveniment de referință pentru turismul medical.
- 19 Noiembrie 2023
- Citeste
Accident deosebit de grav în Nufărul - Copilul scos de pompieri de sub roțile tramvaiului a fost operat
La câteva ore de la accidentul din Băile Felix, vineri, în jurul orei 18.00, un alt accident deosebit de grav a avut loc în Oradea în zona McDonalds Nufărul. O femeie și un copil au fost loviți de tramvai. Ajuns sub roțile tramvaiului, copilul a fost operat și este în stare gravă la spital.
- 18 Noiembrie 2023
- Citeste


