Drumurile naţionale din judeţul Bihor vor beneficia, în anul 2020, de lucrări de întreţinere în valoare de peste 44 milioane de lei. Anunţul a fost făcut de şeful DRDP Cluj, Eugen Cecan, care susţine că, în acest an, vor fi gata lucrările la DN 76, tronsonul Oradea-Bitii, investiţia fiind de 161,8 milioane lei, cea mai mare derulată de Regionala Cluj.
Actualitate
Bungău mai vrea un mandat la conducerea Universității - Realizări, planuri, promisiuni
Universitatea din Oradea se mișcă și ea în materie de atragere de fonduri europene. Deși abia spre sfârșitul unui al doilea mandat, rectorul Constantin Bungău se poate lăuda cu demararea unor proiecte importante, acestea ar putea fi asul din mânecă pentru un al treilea mandat, pe care recunoaște franc că și-l dorește. Asta, dacă deficitul de imagine cauzat de trimiterea în judecată pentru corupție, de către DNA, nu va conta mai mult.
- 19 Februarie 2020
- Citeste

Depozitele ilegale de deşeuri din Bihor - Amenzi şi plângeri penale
Garda Naţională de Mediu a făcut a doua plângere penală în cazul depozitelor ilegale de deşeuri din Ineu de Criş şi Vadu Crişului. În acelaşi timp s-au demarat procedurile de „take back”, prin care se va decide soarta finală a deşeurilor.
- 19 Februarie 2020
- Citeste

Ionel Avrigeanu, noul şef al ABA Crişuri
Azi, la ora 11.00, a avut loc instalarea oficială în funcţie a noului director al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Ionel Avrigeanu. Acesta îl înlocuieşte pe Dorel Dume, coleg al lui Avrigeanu în Consiliul Judeţean Bihor.
- 19 Februarie 2020
- Citeste

Nucet. Sărbătoarea sezonului „alb” - Serbările Zăpezii la Vârtop
Primăria și Consiliul Local Nucet, în colaborare cu Consiliul Județean Bihor, împreună cu Fundația „Euroregiunea Bihor - Hajdu-Bihar” vor organiza, în perioada 21-23 februarie, în Satul de vacanță Vârtop, Serbările Zăpezii, eveniment ajuns la ediția a X-a.
- 18 Februarie 2020
- Citeste

Gustare din Bihor la ….Olimpiadă - Concurs gastronomic în Stuttgart
Şefii bucătarilor din întreaga lume au gustat, în premieră, produse alimentare tradiţionale bihorene. Proiectul a fost iniţiat şi derulat de „Good Chefs Oradea”, cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (A.N.B.C.T.) România.
- 18 Februarie 2020
- Citeste
.jpg&w=337&h=208&zc=3)
Cum v-ați dori să arate Parcul 1 Decembrie? - Consultare online
Primăria Oradea a lansat ieri conceptul de reconfigurare și reactivare a Parcului 1 Decembrie, pentru identificarea nevoilor și așteptărilor cetățenilor cu privire la utilizarea spațiului verde, a preferințelor pentru activități recreaționale.
- 18 Februarie 2020
- Citeste
A fost aprobat bugetul Oradiei pentru anul 2020 - Investiții de peste 150 milioane euro
Consiliul Local Oradea a aprobat ieri proiectul de buget al municipiului pentru anul în curs, exclusiv cu voturile liberalilor, opoziţia reclamând, printre altele, supraestimarea veniturilor şi a fondurilor europene atrase. În acest an, municipalitatea estimează un buget de investiţii de 150 milioane euro.
- 18 Februarie 2020
- Citeste

Magitot & Eduard și Bianca, la Ramada - Spectacol caritabil de magie
Magitot & Eduard și Bianca vor susține vineri, 28 februarie, începând cu ora 18.00, la Hotel Ramada By Wyndham Oradea, un spectacol caritabil de magie, cu scopul consolidării Fondului de rezervă al Fundației Comunitare Oradea.
- 17 Februarie 2020
- Citeste

Timp de o săptămână, la Sala „Florica Ungur” - Muzeul Iluziilor ajunge la Oradea
Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi, sunt doar câteva dintre lucrurile care îi așteaptă pe vizitatori.
- 17 Februarie 2020
- Citeste
Crişana Digitală
