Istoriografia românească s-a îmbogăţit cu un nou volum valoros de documente privind implicarea românilor din Crişana în Primul Război Mondial. În contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, cercetătorii bihoreni Augustin Ţărău, Mihai Georgiţă şi Radu Milian şi-au lansat vineri, 2 noiembrie, o culegere de documente, intitulată „Românii din Crişana în Primul Război Mondial. Documente - De la nădejdea autonomistă la certitudinea unionistă”.

Volumul a fost tipărit în 200 de exemplare, cu sprijinul financiar al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor, din cadrul Consiliului Judeţean Bihor.  Cartea, care a văzut lumina tiparului în aceste zile, îi are ca autori pe dr. Augustin Ţărău, muzeograf la Muzeul Orașului Oradea, dr. Mihai Georgiţă, directorul Arhivelor Naţionale - Serviciul Judeţean Bihor, şi pe dr. Radu Milian, consilier în cadrul acestei instituţii. Lansarea a avut loc vineri seara, 2 noiembrie, la Muzeul Oraşului Oradea – Complex Cultural şi s-a desfășurat în cadrul Simpozionului „Românii ardeleni în Primul Război Mondial”. „Unele documente din volum sunt transcrise din chirilică, altele din germană. Problema înființării bibliotecilor de limbă română în Crișana secolului al XIX-lea s-a pus pentru prima dată în Consistoriul Ortodox după Legea Trefort. Legile maghiare, mai ales cea din 1907, au impus cenzura asupra tipăriturilor românești”, a subliniat Mihai Georgiţă. Volumul cuprinde studii istorice şi un mare număr de documente privitoare la implicarea românilor din Crişana în lupta de emancipare naţională, de la Revoluţia din anul 1848 până la Marea Unire din 1 Decembrie 2018. „Documentele tipărite în acest volum ilustrează modul în care societatea românească a rezistat în fața maghiarizării forțate. Tinerii erau hotărâți să se opună politicii agresive de maghiarizare, iar un loc de frunte l-au ocupat studenții români de la Academia de Drept”, a amintit Augustin Ţărău, coordonatorul volumului. Cei interesaţi de această problematică vor regăsi această carte atât la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, cât şi la cea a Universităţii.