Palatul Copiilor Oradea. Cercul de Canto popular - Zeci de trofee, locuri I și premii de excelență
Școala în pandemie a fost diferită pentru fiecare instituție, pentru fiecare copil, pentru fiecare profesor și pentru fiecare părinte. În realitatea distanțării sociale, școala și activitățile extrașcolare s-au mutat, pentru mulți, în mediul virtual.
Cu toate acestea, activitățile de la Palatul Copiilor din Oradea au continuat cu succes, chiar și online, o dovadă în acest sens fiind rezultatele de excepție pe care copiii de la cercul de Canto popular (coordonator, prof. Anamaria Turc - Gal), le-au obținut în cadrul concursurilor online, desfășurate în lunile martie-aprilie de către diferite organizații și asociații culturale.
Astfel, în perioada 2-26 aprilie 2021, orașul Pecica a organizat cea de-a II-a ediție a Festivalului Internațional „Muzica ne poate uni”, reunind peste 400 de concurenți, la cele două secțiuni (Muzică Vocală și Muzică Instrumentală), din patru țări: România, Republica Moldova, SUA și Marea Britanie. La Muzică vocală tradițională, copiii de la Palatul Copiilor Oradea s-au înscris la secțiunile Muzică populară, Muzică religioasă și Muzică patriotică, iar premiile obținute au fost deosebite: 12 locuri I și un premiu de excelență. Acesta din urmă a fost obținut de Oana Berdie (15 ani), la secțiunea Muzică religioasă. La secțiunea Muzică patriotică, locul I a fost obținut de Anamaria Sîrb (14 ani) și Casiana Jurcuț Nicoară (14 ani). La secțiunea Cântec popular, locul I a fost obținut de: Andreea Jurcuț Nicoară (6 ani), Antonia Ghiula (6 ani), Sofia Tomuța (11 ani), Raluca Pop (14 ani), Filip Mut (13 ani), Nicole Mândru (10 ani), Rareș Ferche (10 ani), Maria Ciuciu (12 ani), Maria Ghiț (13 ani) și Iasmina Igna (12 ani).
Un alt concurs, intitulat „Giroc Music Art”, aflat la prima ediție, a fost organizat în perioada 16-19 aprilie, de Casa de Cultură Giroc și Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara. Competiția s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 5 - 18+, și s-a desfășurat pe mai multe secțiuni: Muzică ușoară, Muzică populară, Muzică instrumentală, Dansuri populare, Pictură, Desen și Balet/ Dans classic. La secțiunea Muzică populară, s-au înscris 12 copii de la cercul de Canto popular al Palatului Copiilor Oradea, la patru categorii de vârstă din cele șase existente. În urma deliberării juriului, premiile obținute de copiii coodonați de prof. Anamaria Turc - Gal au fost următoarele: Premiul de Excelență - Andreea Jurcuț Nicoară (6 ani), Nicole Mândru (10 ani) și Casiana Jurcuț Nicoară (14 ani); locul I - Anastasia Ianc (6 ani); locul II - Sofia Tomuța (10 ani), Iasmina Igna (12 ani), Rareș Ivanov (13 ani), Maria Ghiț (13 ani), Raluca Pop (14 ani), Maria Ciuciu (12 ani) și Maria Cseke (12 ani), locul III - Antonia Ghiula (6 ani). La acest concurs copiii au participat cu piese populare de joc din zona Bihorului.
Un alt concurs la care Palatul Copiilor a avut reprezentanți de cinste este „Glas de Slavă”, dedicat perioadei pascale. Aflat la prima ediție, evenimentul național a fost organizat în luna aprilie de Asociația Culturală Doruri Sibiene. La acest concurs, tânăra Oana Berdie a reușit să obțină Trofeul categoriei 15-17 ani, Casian Mihuț - locul I, la categoria 12-14 ani, iar Daiana Marușca a obținut Premiul Special, tot la categoria 12-14 ani.
„Acești copii minunați muncesc zi de zi, pentru a fi cei mai buni în domeniu, mulți dintre ei visând chiar la o viitoare carieră în muzica populară vocală”, ne-a mărturisit Anamaria Turc - Gal.
De altfel, profesoara, împreună cu elevii ei (membri ai grupului vocal „Moștenitorii Cântecului”) și cu părinții acestora, a pregătit un CD educativ, intitulat „De Bihor multe ne leagă”, care este aproape finalizat. CD-ul conține două volume de cântece populare vocale individuale și de grup ale copiilor.
Mai mult, în această perioadă, Anamaria Turc - Gal lucrează la editarea unei broșuri didactice, în care dorește să prezinte date despre grupul vocal pe care îl coordonează, despre copii, întâmplări și realizări de-a lungul anilor, și, mai ales, să realizeze o biografie a fiecărui copil în parte, o lucrare amplă menită să reprezinte o carte de vizită pentru Palatul Copiilor, pentru grupul vocal Moștenitorii Cântecului, dar și o amintire frumoasă, peste ani.
„Mulțumesc, în mod special, părinților, care îi susțin pe copii și toate activitățile propuse de mine, de asemenea, mulțumesc colegilor din unitate, care fac parte din echipa de proiect, direcțiunii Palatului, care ne sprijină de fiecare dată, precum și Inspectoratului Județean Bihor”, a conchis interlocutoarea noastră.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.