Consiliul Județean Bihor a depus spre finanţare, la Ministerul Culturii, două proiecte de investiţii care vizează, pe de o parte, reabilitarea clădirii fostei Policlinici Mari de pe strada Republicii nr. 35, iar pe de altă parte, reabilitarea clădirii Hanului Arborele Verde, unde îşi desfăşoară activitatea trupa Arcadia.

 

Preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, a anunţat că administraţia judeţeană a profitat de ordonanța de urgență 76/2018 prin care s-a aprobat Programul de investiții în domeniul culturii şi a depus pentru finanţare două proiecte mari de reabilitare a unor clădiri pe care le deţine. Primul proiect vizează efectuarea de reparaţii capitale la imobilul de pe strada Republicii nr. 35 (fosta Policlinică Mare). După reabilitare, clădirea, cu o suprafaţă de 5.388 mp, se va transforma în Palat Administrativ (parter şi primul etaj), unde îşi vor avea sediul Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului, şi în muzeu al istoriei judeţului Bihor (etajul al II-lea). Valoarea estimată a investiţiei este de 21,6 milioane lei. Pentru a putea fi obţinută finanţarea, în ultimele luni CJ Bihor a făcut demersuri pentru includerea imobilului în rândul clădirilor monument. Al doilea proiect depus la Ministerul Culturii vizează reabilitarea clădirii în care funcţionează Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria, situată pe strada Vasile Alecsandri. „Iniţial, acest proiect a fost depus pe Programul Operaţional Regional, însă nu am obţinut finanţare”, a menţionat Pasztor Sandor, care a precizat că valoarea investiţiei se ridică la 10,3 milioane lei. Dacă vor fi acceptate la finanţare, 98% din sumele eligibile vor fi asigurate de Ministerul Culturii, contribuţia judeţului fiind de 2%.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor a anunţat că a fost înfiinţat un comitet de iniţiativă care va stabili criteriile pentru realizarea unei strategii pe cultură a judeţului Bihor care să fie valabilă 10 ani. Deocamdată, în comitet au fost cooptaţi Mircea Jacan, directorul CJCPCT Bihor, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Vilmos Meleg, directorul Filarmonicii de Stat Oradea, Lucian Silaghi, directorul Direcţiei de Cultură Bihor şi Peter Zoltan, expert în patrimoniul cultural construit. „Dorim să lărgim această entitate şi vor fi cooptați şi oameni din municipalitate, dar și din cadrul ONG-urilor”, a afirmat Pasztor Sandor.