Unul dintre marii fii ai Bihorului a părăsit această lume. Moştenirea sa este inegalabilă. Ovidiu Drimba, autorul lucrării monumentale "Istoria culturii şi civilizaţiei" (I-IV, 1984-1995), prima de acest gen din România, a murit. Avea 95 de ani. Marele istoric literar va fi înmormântat vineri de la ora 14.00 în comuna Lugaşu de Jos, acolo unde îli doarme somnul de veci şi soţia sa.

Profesorul Ovidiu Drimba a fost unul dintre asistenții filozofului și poetului Lucian Blaga. S-a născut pe 3 septembrie 1919,  Marginea, Bihor, fiul fiul Măriei (n. Samuilă) şi al lui Eugen Drimba, învăţător, şi frate cu Lucian Drimba. Urmează Liceul "Emanuil Gojdu" din Oradea (1930-1938), apoi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1938-1942), luându-şi licenţa în literatura franceză (principal) şi italiană (secundar); în 1948, va obţine şi licenţa în filosofie. În 1948 şi 1949, este asistent al lui Lucian Blaga, răstimp în care îşi susţine teza de doctorat, Les Premieres influences du symbolisme francais sur la poesie roumaine. După ce predă câţiva ani literatura universală şi comparată la Facultatea de Filologie şi Istorie din Cluj, se transferă în 1955 la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale"din Bucureşti, ca profesor titular la Catedra de literatură universală, al cărei şef va deveni (1962-1968). În paralel, între 1962 şi 1968, conferenţiază şi la Universitate, la catedra condusă de T. Vianu.

Cei trei mentori spirituali recunoscuţi, Lucian Blaga, Tudor Vianu şi D. Popovici, vor lăsa amprente vizibile în formaţia istoricului literar. Din 1968 până în 1979 este detaşat în Italia ca şef al Catedrei de limbă şi literatură română de la Universitatea din Torino, predând şi la Universitatea Catolică din Milano. Este, din 1978, preşedinte al Centrului interuniversitar pentru studierea raporturilor dintre Italia şi alte ţări şi, din 1974, vicepreşedinte al Academiei Internaţionale "Leonardo da Vinci".

Debutează cu studiul pozitivist Filosofia lui Blaga (1944), intenţionând să îndrepte în primul rând erorile de interpretare anterioare şi să prezinte limpede coordonatele reale ale filosofiei blagiene. Asemănătoare ca scop şi metodologie este lucrarea Însemnări despre teatrul lui Ibsen (1956), o exegeză a dramaturgiei scriitorului scandinav din unghiul esteticii materialiste.

Dintre studiile sale se remarcă, prin importanţă şi amploare, Istoria literaturii universale (I-III, 1963-1971). Elaborată pe baza unui curs universitar, ea păstrează caracteristicile unei lucrări didactice în concepţie, organizare şi expresie.

Armonioase interferenţe de metodă realizează şi cele patru monografii: Leonardo da Vinci (1957),Ovidiu, poetul Romei şi al Tomisului (1960), Rabelais (1963) şi Federico Garcia Lorca. Rapsodul(1981).

După 1980, Drimba şi-a concentrat eforturile exclusiv în elaborarea unei lucrări monumentale, Istoria culturii şi civilizaţiei (I-IV, 1984-1995), prima de acest gen la noi. Menită să ofere informaţii esenţiale privind apariţia şi evoluţia marilor civilizaţii, evidenţiind specificul fiecăreia şi principalele influenţe pe care le-a primit sau le-a exercitat, cartea acoperă dezvoltarea umanităţii de la epocile preistorice până la Renaştere inclusiv; lucrarea este, cu drept cuvânt, exemplară prin volumul imens al datelor conţinute. Drimba a tradus din literaturile franceză, italiană, spaniolă şi suedeză.