În școlile care se respectă, accesarea de fonduri europene ce vizează perfecționarea și dezvoltarea managementului instituțional și un nou mod de educare a elevilor a devenit o practică curentă. Beneficiile aduse învățământului românesc de aceste proiecte deschid o nouă perspectivă de instruire și educație a elevilor în perspectiva integrării pe piața muncii în spațiul european.
Comunitate
Ziua minorităţii maghiare la Vadu Crişului - Eveniment cu triplă inaugurare
Peste 300 de persoane au fost prezente duminică, de Ziua minorităţii maghiare, la biserica reformată din Vadu Crişului. În cadrul evenimentului, s-au inaugurat, pe rând, un stâlp cioplit din lemn cu ocazia împlinirii a 500 de ani a religiei reformate, casa comunităţii şi o placă comemorativă a poetului Arany Janos, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea acestuia.
- 17 Noiembrie 2017
- Citeste
Sudrigiu. Sediul Parcului Natural Apuseni - Afectat de un incendiu
UPDATE! Pompierii din Ştei au avut serios de furcă la stingerea unui incendiu izbucnit la sediul administrativ al Parcului Natural Apuseni din Sudrigiu. Un incendiu a mistuit magazia de combustibil, afectând şi acoperişul clădirii. Acţiunea de stingere a durat patru ore.
- 14 Noiembrie 2017
- Citeste
Sublocotenentul erou – Iosif Silviu Fogoraşi - Omagiat la Aleşd
Veteranii sunt acei ostași care și-au lăsat acasă copiii, soțiile, prietenele, bunicii și părinții, frații și surorile, pentru a reprezenta România la mii de kilometri de casă.
- 12 Noiembrie 2017
- Citeste
De Ziua Veteranilor, la Beiuş - Comemorare Mihail-Anton Samuilă
Ziua Veteranilor a fost aniversată sâmbătă, 11 noiembrie, și de beiușeni, desigur, la Cimitirul Eroilor.
- 12 Noiembrie 2017
- Citeste
Pomezeu. De două luni deşeurile menajere nu au fost ridicate - Comună sufocată de gunoaie
De două luni, în comuna Pomezeu nu au mai fost ridicate gunoaiele de la populație, oamenii nemaiștiind cum să scape de acestea. Unii, după cum chiar ei declară, le-au aruncat în albiile pâraielor ce străbat satele comunei sau le-au dat foc chiar lângă acestea, alții le-au aruncat pe pășunile comunale ori le-au ars în propriile curți.
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
LT ,,Nicolae Jiga’’ din Tinca - Halloween la liceu
Marți în data de 31 octombrie, 40 de liceeni din cadrul liceului din Tinca au celebrat Halloweenul participând la un concurs intitulat The Feast of Halloween in Europe and USA.
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
Aleşd. „Ce-i place lui Ionică” - Secrete din cămara bunicii
În organizarea Uniunii Femeilor din Bihor, filiala Aleșd, luni, 30 octombrie 2017, în sala de ședințe a Primăriei Aleșd, s-a desfășurat o interesantă și plăcută activitate de promovare a tradițiilor culinare și a produselor ce se găsesc în cămara bunicii.
- 05 Noiembrie 2017
- Citeste
Tilecuş. Festival la a treia ediţie - „Sat şi tradiţie”
Tradițiile românilor sunt comori inestimabile, ce nu trebuie uitate, părăsite și nici schimbate prin troc cu alte obiceiuri importate din alte țări. Ele sunt ale noastre, ne caracterizează ca popor, ne definesc și prin ele ne simțim mai bogați, mai aleși, mai mândri.
- 03 Noiembrie 2017
- Citeste
Romsilva sponsorizează cu cherestea Casa Memorială „Iuliu Maniu” - Lucrări intense la acoperiş
O nouă entitate puternică a decis să întindă o mână de ajutor reabilitării Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin. Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva a oferit o sponsorizare cu 42 de metri cubi de cherestea, în valoare de 31.500 de lei. În urmă cu trei săptămâni o firmă din Sighișoara a donat țiglă în valoare de 23.000 de lei.
- 01 Noiembrie 2017
- Citeste


