Pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi în războiul pentru întregirea teritoriului României (1916-1919), în baza Decretului Regal, nr. 4106, din 12 septembrie 1919, s-a constituit Societatea Mormintelor Eroilor, cu statut juridic de la data de 19 septembrie 1919. Societatea era condusă de Comitetul Societăţii Mormintelor Eroilor, având preşedinte de onoare pe Regina Maria şi preşedinte executiv pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dr. Miron Cristea.

Victoria de la 9 mai 1945 găsea pe frontul hitlerist forţe armate române însumând două comandamente de armă, patru comandamente de corp de armată, 16 divizii de infanterie şi cavalerie, un corp aerian, o divizie de artilerie antiaeriană, flotila de la Dunăre, un regiment de tancuri, o brigadă de căi ferate şi alte unităţi şi formaţiuni pentru asigurarea tehnico-materială şi sanitar-veterinară a frontului. Totalul efectivelor forţelor Armatei Române aflate în zonele de regrupare înainte de înapoierea în ţară se ridica la 198.522 de militari de toate gradele. Pentru a menţine acest plafon din interior s-au trimis tot timpul completări, în vederea înlocuirii pierderilor suferite. Acestea din urmă s-au ridicat la 167.525 de militari, dintre care peste 5000 de ofiţeri şi aproape tot atâţia subofiţeri. Efectivul total al Armatei Române participant la Războiul contra Germaniei hitleriste (între 23 august 1944 - 9 mai 1945) a însumat 538.536 de militari de toate gradele.

Sucursala Bihor a Băncii Naţionale a României (BNR) împlineşte anul acesta 90 de ani de activitate. Clădirea din Parcul Traian nr. 8, în care a funcţionat în tot acest timp, este definitiv imprimată în memoria colectivă a bihorenilor. Impozantul edificiu a fost construit la ordinul autorităţilor imperiale de la Viena cu destinaţia de sediu al Băncii Naţionale Austro-Ungare. După prăbuşirea imperiului multinaţional, în urma Primului Război Mondial, România cumpără mai multe imobile-sedii de bancă, printre care şi cel din Oradea. Anul 2010 mai are o semnificaţie aparte pentru Banca Naţională a României, împlinindu-se 130 de ani de la înfiinţarea ei, în aprilie 1880.

Sucursala Bihor a Băncii Naţionale a României (BNR) împlineşte anul acesta 90 de ani de activitate. Clădirea din Parcul Traian nr. 8, în care a funcţionat în tot acest timp, este definitiv imprimată în memoria colectivă a bihorenilor. Impozantul edificiu a fost construit la ordinul autorităţilor imperiale de la Viena cu destinaţia de sediu al Băncii Naţionale Austro-Ungare. După prăbuşirea imperiului multinaţional, în urma Primului Război Mondial, România cumpără mai multe imobile-sedii de bancă, printre care şi cel din Oradea. Anul 2010 mai are o semnificaţie aparte pentru Banca Naţională a României, împlinindu-se 130 de ani de la înfiinţarea ei, în aprilie 1880.

Nu este nicio exagerare când se afirmă că Declaraţia de autodeterminare naţională a celor peste 3 milioane şi jumătate de români din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş poate fi considerată ca uvertură a Unirii celei Mari de la 1 Decembrie 1918. Apropierea zilei celei mari i-a determinat pe reprezentanţii Partidului Naţional Român să se întrunească la Oradea în ziua de 29 septembrie/12 octombrie 1918, într-o Consfătuire naţională. La 1 decembrie 1918 ardelenii au hotărât unirea pe vecie cu România.

Pe vremuri orădenii îi numeau cu simpatie "Fraţii Petreuş". Au fost smulşi de pe soclu - ca să facă loc Catedralei ortodoxe din Centrul Civic - şi transportaţi într-un depozit al Garnizoanei Oradea. Monumentul Independenţei a zăcut 18 ani. Chiar şi aici s-au furat bucăţi din el, iar după desfiinţarea unităţilor militare, grupul statuar a fost mutilat de hoţi. Din 1992 nimeni din administraţia oraşului nu s-a mai interesat de monument, deşi Consiliul Local a stabilit că îl va amplasa în alt loc. Toate administraţiile care s-au succedat de atunci şi până în prezent în Oradea au tratat impozanta operă de artă la fel: în bătaie de joc.

În decembrie 1978 Hurgoi era într-o nouă misiune clandestină în România. Orădeanul aderase la o grupare care intra ilegal în România Socialistă şi scotea peste graniţă, contra cost, alţi români care vroiau să ajungă în Vest.

Viaţa bate filmul mult mai des decât îşi poate închipui cineva. Au sădit în ei unii oameni o sămânţă de nelinişte care îi ţine departe de viaţa acceptată drept "normală". Se sufocă să fie angajaţi cu opt ore, dar mută munţii din loc în două zile dacă îşi propun. Fac bani din piatră seacă, le plac femeile şi se distrează ca şi cum ar mai avea de trăit o oră pe pământ. Nu pot trăi în siguranţa unei cuşti, ci îşi riscă viaţa pentru a trăi liberi, într-o lume periculoasă şi străină. Acest soi de oameni nu l-a putut îmblânzi nici măcar regimul comunist, când vieţile erau ţinute sub un control strict. Pumnul de fier al clasei muncitoare nu le-a zdrobit voinţa. Şi-au lăsat în urmă părinţi, neveste, fraţi ori copii şi au evadat. Şi-au riscat viaţa, unii au fost împuşcaţi la frontieră. Alţii au reuşit să treacă dincolo, în lumea liberă. Dintre aceştia, o mână de oameni cu totul extraordinari au avut curajul de a se reîntoarce clandestin în România comunistă, pentru a scoate peste graniţă alţi români. Orădeanul Dumitru Hurgoi este un astfel de om, iar povestea vieţii lui de călăuză ar lăsa mască orice scenarist de la Hollywood.