România este singura ţară din lume a cărei conducere provizorie, în urma unei aşa-zise revoluţii, şi-a devorat Siguranţa Naţională. Securitatea română (fac referire, în special, la cea de după 1964), cu greşelile inerente serviciilor de informaţii, era catalogată într-un raport-analiză a C.I.A. pe locul III în topul internaţional al acestor servicii în ceea ce priveşte eficienţa activităţii. În noiembrie 1989. După evenimentele din decembrie 1989, ea a fost pusă la zid, culpabilizată, după care desfiinţată. Cei care au desfiinţat Siguranţa Naţională a României sunt membri de partid din eşalonul doi. Care, peste noapte, au devenit aprigi duşmani ai comunismului, ai regimului totalitar de care au beneficiat din plin. De ani de zile se doreşte un „proces al Securităţii". Doamne, ce bine ar fi! Atunci, multe lucruri ar ieşi la iveală. Dar nu se doreşte, degeaba fiind schiţată această intenţie, un proces adevărat al comunismului. Al partidului unic. Cel care a înfiinţat şi dirijat întreaga activitate a fostei Securităţi. Vă rog, stimaţi cititori, citiţi cu atenţie cele de mai jos şi, dacă veţi lăsa de-o parte orice prejudecată, sunt sigur că cele relatate vă vor pune pe gânduri şi veţi reflecta mai mult asupra situaţiei în care am ajuns...

La plecarea de la post, ambasadorul SUA, Nicholas Taubman, a ţinut un discurs cu învăţăminte pentru naţiunea română. A menţionat că „rămânem o ţară de corupţi", precizând că actele de corupţie nepedepsite scad încrederea şi credibilitatea unei democraţii. A avut perfectă dreptate, dar consider că ar trebui să privească şi să analizeze şi situaţia din ograda lui...

Cea mai pertinentă recunoaştere a prestigiului, a poziţiei de înalt profesionalism dobândită de SSI vine de la serviciile de informaţii ale altor state. Fiecare dintre acestea căuta să-i obţină sprijinul şi colaborarea.

Împlinirea a nouă decenii de la actul istoric al Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului - la 1 Decembrie 1918 - cu România constituie un prilej potrivit pentru a releva importanţa principiului autodeterminării naţionale şi, mai ales, modalităţile în care românii de pe ambele versante ale Carpaţilor au uzat de acesta, pe parcursul întregului an 1918, care reprezintă spaţiul temporal în care ei şi-au împlinit idealul unităţii naţionale, forţa motrice a istoriei noastre moderne şi temelia celei contemporane.

Alegerile parlamentare din România lui 1946 au fost convocate pe 19 noiembrie în Regatul Român şi au marcat momentul cel mai hotărâtor spre destabilizarea monarhiei constituţionale şi instaurarea regimului comunist în 1947.

În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, pentru eliberarea pământului strămoşesc, mii de fii ai neamului românesc, ostaşi ai glorioasei Armate Române, fii de ţărani, muncitori sau intelectuali au luptat cu eroism, demnitate şi respect pentru a salva de sub ocupaţia nedreaptă a duşmanilor fiecare metru pătrat de glie. Despre luptele crâncene şi despre eroismul ostaşilor români ne-a povestit veteranul de război Gavril Puşcaş, un infanterist bihorean, care a luptat cu demnitate şi curaj până la nimicirea totală a inamicului.

După evenimentele din decembrie 1989, retragerea trupelor sovietice din România a fost tratată incomplet ori denaturat de către pseudoistorici români şi analişti apăruţi ca ciupercile după ploaie. Majoritatea materialele publicate până în prezent tratează problema de pe poziţiile celor aflaţi la putere (s-ar putea să greşesc, nu pot fi la curent cu totul). Cel mai des a fost acreditată ideea că „Hruşciov şi-a retras trupele din România îmbătat şi păcălit de Dej". Ceea ce este un basm!