În cadrul unei dezbateri publice, ţinută recent în sala mare de festivităţi a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ştei, primarul oraşului, ing. Iulian Balaj, a prezentat, în faţa unui numeros public, atât realizările, cât şi proiectele de viitor.

Pe durata a aproape trei ore de dezbateri cetăţenii au fost informaţi, iar prin întrebările puse au putut afla proiectele care se vor derula în oraşul nostru, prin alocuţiunea primarului Iulian Balaj.

„Dragi prieteni şi locuitori ai oraşului Ştei, vă prezint sintetic o parte importantă din activitatea Primăriei şi a Consiliului Local al oraşului nostru în anul 2018.

Împreună cu colegii din primărie, am depus un volum foarte mare de muncă pentru a pune în aplicare «Strategia de dezvoltare a oraşului Ştei», un concept bine detaliat şi aplicat pe obiectivele identificate. Am întocmit foarte multe cadastrale și intabulări ale imobilelor domeniului public, pe care se vor aplica proiectele.

 

Cereri de finanţare (proiecte)

Am făcut zeci de studii de fezabilitate, în urma cărora am depus la mai multe autorități de management Cereri de finanţare (proiecte).

În Programul PNDL am depus 28 de proiecte, din care am semnat finanţare pentru 6:

1. Lucrări de modernizare în staţia de tratare a apei. Reducerea turbidităţii prin construirea unui decantor cu filtre lamelare, în valoare de 1.400.000 lei, locaţia fiind Staţia de tratare a apei a oraşului. Stadiul de implementare: finalizat 
2. Extindere reţele de apă şi canalizare oraş Ştei, în valoare de 6.736.404 lei, în stadiu de implementare, în curs de executare a lucrărilor.
3. Modernizarea unui drum existent spre staţia de tratare a apei şi fostul aeroport, păşune şi Zonă de agrement lac Ştei, în valoare de 1.239.147 lei, locaţia proiectului pe str. Zorilor spre lacul Ştei şi staţia de tratare a apei. În stadiu de implementare, în curs de executare a lucrărilor.
4. Construire pod peste Crişul Băița, de pe Aleea Miron Pompiliu spre stadionul Oţelul, în valoare de 3.260.420 lei. În stadiu de implementare, în curs de executare a lucrărilor.
5. Reabilitare CN ,,Avram Iancu”, în valoare de 1.414.060 lei, stadiul de implementare în curs de achiziţionare pe SICAP a lucrărilor.
6. Reabilitare și modernizare Grădiniţa cu Program Prelungit, în valoare de 1.080.738 lei, stadiu de implementare în curs de achiziţionare pe SICAP a lucrărilor.
Am depus 7 proiecte pe Programul Operaţional Regional POR, din care în acest moment avem semnate contracte de finanțare pentru 2 proiecte, avem în precontractare 3, la un proiect am trecut de faza de ETF (evaluarea tehnico-financiară)  şi urmează precontractarea, iar ultimul este în ETF.
1. Amenajare Zonă de agrement lac Ştei, POR, axa 5.2., în valoare de 3.940.374,54 lei. Stadiul de implementare: în curs de execuţie a lucrărilor.
2. Realizarea de piste pentru biciclete, spaţii pietonale şi piaţete în oraşul Ştei - se vor reabilita și moderniza 9 străzi din oraş – POR, axa 3.2, în valoare de 11.849.807,33 lei, în stadiu de implementare, în curs de achiziţie PT şi executant.
3. Reabilitare și modernizare clădire locuinţe sociale (clădirea fostului sediu al Poliției Ştei actualmente dezafectată), POR, axa 13.1, în valoare de 2.482.252,64 lei, stadiul de implementare: în precontractare.
4. Zonă de recreere (Centru multifuncţional recreativ - locaţia Ştrandului), POR, axa 13.1, în valoare de 7.125.132,14 lei, stadiul de implementare: în precontractare.
5. Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul gimnazial la Şcoala Gimnazială Miron Pompiliu, POR, axa 13.1 în valoare de 2.528.968,53 lei. Stadiul de implementare: în precontractare.
6. Reabilitare şi modernizare ambulatoriu Spital Orăşenesc, POR, axa 8.1, în valoare de 10.700.377,05 lei, stadiul de implementare: în evaluare.
7. Reabilitare şi conversie clădire existentă (Centrala Termică nr. 2, dezafectată) în grădiniţă, POR, axa 10.1, în valoare de 1.892.155,42 lei, stadiul de implementare: în precontractare.
Am depus 5 proiecte în Programul Intereg 5 RO-HU, care sunt în evaluare 
1. Probleme locale – Moduri de protecţie comune (dotări ISU), RO-HU axa 5b, în valoare de 260.000 euro;
2. Prietenie între cetăţeni, proiect pentru comunicare între comunităţi, RO-HU axa 11/b1, în valoare de: 69.744 euro;
3. Îmbunătăţirea şi promovarea capacităţii instituţionale de a furniza servicii mai bune (proiect pentru comunități şi instituţii), RO-HU axa 11/b2, în valoare de 217.380 euro;
4. Centru regional de educaţie și specializări tehnice (parteneri: Primăria oraşului Ştei, Colegiul Național Avram Iancu, Colegiul Tehnic Unirea şi oraşul Hajdudorog-Ungaria), RO-HU axa 8/b, în valoare de 2.862.209 euro;
5. Reţea transfrontralieră de centre balneo–medicale, RO-HU, axa 9/a, în valoare de 2.865.000 euro.

Dintre acestea, proiectul care consider că ar avea cel mai mare impact în plan economic, social, medical şi turistic ar putea fi un centru balnear construit în internatul numărul 2 de la CN Avram Iancu. Aici putem folosi apa geotermală pentru tratamente, pentru că i-am efectuat analizele la Institutul Național de Balneologie şi apa are calități terapeutice foarte bune, care s-ar putea utiliza pentru tratarea mai multor afecțiuni. De proiect ar putea beneficia toți locuitorii zonei Beiuş, aproape 100 de mii de locuitori, precum şi cei din localitățile judeţelor limitrofe Cluj, Alba şi Arad. Acest centru balnear ar fi o alternativă la spitalul de recuperare din Băile Felix, unde se aşteaptă foarte mult pentru programare la tratament.

Am depus un proiect recent în Programul POCU, la sfârşitul anului 2018, care va intra în evaluare începând din anul 2019, cu denumirea Sprijin pentru înfiinţarea și sustenabilitatea a 27 de întreprinderi sociale în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, România, în valoare de  13.483.939,93 lei.

Am depus dosarul pentru înscrierea în ruta cultural-europeană ATRIUM, cu sediul la Forli, în Italia, care promovează arhitectura europeană de tip totalitarist. În prima parte a anului 2019 vom participa la şedința care va avea loc în localitatea Forli (Italia) pentru a ne susține promovarea în această rută. Includerea oraşului nostru în această rută cultural europeană i-ar da o vizibilitate foarte bună şi l-ar putea promova pe plan european din punct de vedere turistic. Împreună cu alte oraşe din această asociație se vor putea depune proiecte pentru accesarea de fonduri nerambursabile. Îmi exprim convingerea că turismul va fi unul din motoarele de dezvoltare importante pentru Ştei şi pentru întreaga zonă, de aceea în acest an în oraşul nostru vom înființa un centru de informare turistică şi un punct muzeistic al oraşului.

 

Parcul industrial şi introducerea gazului

Am finalizat planul urbanistic zonal (PUZ), pentru un parc industrial cu o suprafață de 13,6 ha de teren, anul acesta vom viabiliza această zonă şi vom scoate la licitație concesionarea parcelelor. Deținem 25 de parcele în acest parc industrial şi interesul pentru concesionarea lor a început, pentru că avem solicitări pentru primele trei parcele, chiar de la începutul acestui an. Viabilizarea cu utilități şi introducerea gazului vor începe în prima parte a anului şi vor fi considerate urgenţe  în proiectele propuse de oraşul nostru. Dezvoltarea mediului de afaceri este o prioritate concretă a Primăriei şi Consiliului Local al oraşului nostru, pentru că atât la persoanele fizice, cat şi la persoanele juridice am avut şi vom menține cele mai mici taxe şi impozite din țară.

Pentru introducerea gazului în oraş am finalizat studiul de fezabilitate şi aşteptăm să se publice normele de aplicare a Legii 167 /2018, astfel încât să putem începe procedura de scoatere la licitație a concesiunii de gaze în oraşul nostru, pentru selectarea operatorului. Pentru oraşul Ştei acesta este cel mai important proiect.

În anul 2018 Consiliul Judeţean Bihor nu a alocat oraşului Ștei nici un fel de sume din cota care ar fi revenit oraşului nostru, Şteiul fiind singurul oraş din județ care NU a primit bani de la CJ Bihor.

Deşi oraşul nostru oferă mai multe servicii şi funcțiuni pentru întreaga zonă, care mai cuprinde încă două oraşe şi şase-şapte comune, iar cheltuielile pentru aceste servicii sunt făcute de la bugetul local al oraşului, de aceea implicarea Consiliului Județean Bihor prin alocarea de fonduri către oraşul nostru ar fi fost absolut necesară.

Oraşul Ştei susține învațământul din întreaga zonă prin cele patru instituții de învățământ (Grădinița cu Program Prelungit, Şcoala Gimnazială Miron Pompiliu, cele două colegii, Colegiul Tehnic Unirea şi Colegiul Național Avram Iancu).

Astfel, am asigurat integral sumele necesare pentru plata burselor şi premiilor pentru elevi; am asigurat integral toate cheltuielile de transport la concursuri şi olimpiade şcolare, precum şi la concursuri şi competiții sportive; am decontat integral cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice care au domiciliul în afara oraşului; am asigurat sume pentru decontarea integrală sau parțială a cheltuielilor cu încălzirea instituțiilor de învățământ; am făcut investiții la instituțiile de învățământ, iar în acest an s-a reabilitat instalația de încălzire a Sălii de sport, de la Şcoala Gimnazială Miron Pompiliu şi tot la această şcoală a fost construit un teren cu suprafață sintetică polisport, pentru buna desfăşurare activităților sportive şi a orelor de sport.

Oraşul Ştei sprijină Spitalul Orăşenesc Ştei pentru a putea oferi servicii medicale gratuite locuitorilor din întreaga zonă. Spitalul are cheltuieli considerabile pentru întreținere, reabilitări, dotări şi modernizare, care sunt suportate în mare parte de la bugetul local.

Oraşul Ştei susţine alte instituţii şi servicii care deservesc întreaga zonă: SPCLEP (Evidența Populației), Stația de Pompieri, sediul Jandarmeriei, Poliția oraşului, APIA şi altele.

În anul 2018, din bugetul local am finalizat, sau sunt în execuție, o serie de proiecte şi lucrări, dintre care vă prezint câteva:

- În cartierul ANL am finalizat un proiect prin care s-a reabilitat în întregime infrastructura rutieră (străzi, trotuare, parcări), s-a reabilitat zona verde şi s-a dotat cu mobilier stradal. Tot aici am construit un parc de joacă pentru copii.

- În cartierul Petrileni, la blocurile noi am reabilitat parcul, refăcând toate aleile, dotând această zonă cu mobilier stradal şi mobilând-o cu material dendrologic.

- Am reabilitat zonele verzi de pe străzile Miron Pompiliu şi Andrei Mureşanu, dotându-le cu mobilier stradal.

- Am finalizat construcția a două terenuri sportive cu suprafață sintetică, de dimensiuni mici pentru copii, pe strada Andrei Mureşanu şi George Enescu.

- La Şcoala Gimnazială Miron Pompiliu am finalizat construcția unui teren de sport cu suprafață sintetică polisport, pentru buna desfăşurare a orelor de sport şi activităților sportive.

- Un al patrulea teren se va finaliza în prima parte a anului 2019, în cartierul Petrileni, unde am început reabilitarea parcului mare din centrul cartierului vechi.

- Pe strada 13 Septembrie am finalizat reabilitarea trotuarului de la Pompieri şi până la intrarea la firma Ambarom (Canistre), suntem în curs de amenajare a zonei verzi din proximitatea acestui trotuar şi dotarea pe întreaga lungime cu mobilier stradal.

- Odată cu deschiderea magazinului Penny din oraşul nostru, am beneficiat prin proiectul acestuia de construirea gratuită a unei străzi care face legătura între strada Trandafirilor şi strada Andrei Mureşanu.

Toate aceste lucrări enumerate, având ca sursă de finanțare bugetul propriu, le-am executat aproape în totalitate cu personalul de la zone verzi, făcând economii considerabile. Anul trecut s-au finalizat lucrările pe strada Miron Pompiliu din DN 76, Oradea-Deva, pe lungime de aproximativ 2,5 km, o lucrare complexă prin care s-a introdus apa şi canalizarea pe ambele părți ale străzii s-au refăcut canalele pluviale, infrastructura rutieră şi trotuarele. Am susținut întreaga activitate educațională, culturală şi sportivă a oraşului. Am încheiat anul 2018 cu rezultate foarte bune şi sperăm că anul acesta vom putea să punem în aplicare proiectele pe care le-am depus. În final, aş dori să mulțumesc colegilor din primărie, consilierilor locali ai oraşului nostru, tuturor colaboratorilor şi nu în ultimul rând şteienilor, pentru faptul că am obținut aceste rezultate foarte bune împreună, pentru buna înțelegere şi colaborarea din anul 2018. În final vă urez pentru anul 2019, multă sănătate, fericire, înțelepciune şi linişte sufletească. La mulți ani! Dumnezeu să ne ajute tuturor!”