O zonă cu bogate tradiții culturale care așteaptă să fie descoperite, valorificate și conservate, arealul Văii Crișului Repede oferă, în fiecare an, obiceiuri și datini pe care le promovează în special elevii. Meritul cadrelor didactice care se ocupă de cercetarea și valorificarea acestor tradiții este de apreciat, întrucât promovează activitatea de voluntariat și pentru că atrage în realizarea proiectelor culturale.

Promotorii acestui festival-concurs, ajuns la ediția a IV-a, sunt Colegiul Tehnic Vadu Crișului, prin prof. Liana Boț și Maria Mălai, Asociația culturală „Moșuț” și Primăria Vadu Crișului. Scopul festivalului este cunoașterea particularităților folclorului zonal, regional și național, stimularea interesului pentru cercetarea fenomenului cultural și valorificarea tezaurului folcloric, element definitoriu al identității românești. Deși proiectul se desfășoară pe toată perioada anului școlar, finalizarea lui s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a folclorului și culturii românești printr-un spectacol care a dus pe scena Căminului cultural din Vadu Crișului, duminică, 25 noiembrie, formații artistice din școlile partenere în proiect din localităţile Aușeu - Luncșoara, Butani, Bulz, Ștei, Șuncuiuș, Roșia și Vadu Crișului. Sala căminului, frumos ornată cu elemente ale folclorului și culturii tradiționale locale - ceramică, țesături, obiecte de uz casnic și gospodăresc -, a creat cadrul adecvat pentru sărbătoarea tradițiilor strămoșești. În preambulul festivalului s-a petrecut un eveniment deosebit, creat de Dorel Cosma, primarul comunei, care, prin gestul de a premia performanța elevilor, a dovedit preocuparea Primăriei și Consiliului local pentru a răsplăti elevii merituoși. Astfel, este al doilea an când din bugetul local s-au acordat premii în valoare totală de 7.600 lei pentru 55 elevi din clasele I - XII, premiați la olimpiade și concursuri, sumă care se adaugă burselor elevilor merituoși. O sală plină de spectatori a aplaudat acest gest al autorității locale, care are printre prioritățile sale învățământul.

Festival-concurs

Întreg spectacolul a fost dedicat Centenarului Marii Uniri, fapt pentru care formația „La Obârșii la izvor” a interpretat câteva cântece patriotice, avându-l ca solist pe Andrei Corb. A urmat, în afara concursului, cinci perechi de dansatori ai Ansamblului „Moșuț” seniori, laureați și premiați la festivaluri și concursuri în județ și în țară. Sceneta „Și noi am fost la Alba Iulia”, interpretată de elevii clasei a II-a, conduși de prof. Liana Boț, a reamintit tutror de marele eveniment petrecut acum 100 de ani la 1 Decembrie 1918. Ca și în alte domenii, școala are un rol deosebit în promovarea tradițiilor. Modalitățile prin care aceasta contribuie la păstrarea obiceiurilor și tradițiilor comunității locale sunt diverse. Depinde de disponibilitatea și priceperea oamenilor care îi îndrumă. Locuitorii comunei Vadu Crișului, „creștini din datini”, prin obiceiuri populare, contribuie în mare măsură la valorificarea și conservarea tradițiilor românești. Elevii Colegiului Tehnic Vadu Crișului au prezentat: Șezătoare - moment gândit pentru „Concursul Național Cultură și Civilizație în România” care s-a desfășurat la Râmnicu Vâlcea în 2017, care a obținut premiul III; Dansuri populare - Luncan şi Sălăjan, în interpretarea Ansamblului folcloric „Moșuț” juniori, coordonatori prof. Maria Mălai și prof. Liana Boț. Școala gimnazială „Miron Pompiliu” din Ștei a prezentat dansurile populare: „Busuiocul” şi „Polca. Au încântat cu vocile lor elevele Alberta Fărcuț și Ana Cioța. Coordonatori: prof. Angelica Miara și Felicia Gabriela Ţoţa. Serbările importante ale anului sunt dovezi ale împletirii dintre credință şi cultură, a modului în care cultura înfrumusețează formele credinței, iar credința dă sens, în veșnicie, operelor culturale. Astfel, elevii de la Şcoala Gimnazială din Aușeu au prezentat Sceneta „Viflaimul” şi colindele: „Flori Dalbe”, „Veste vă aduc”, „Pe strada din Viflaim”, „Noapte albă noapte dalbă”, coordonator: prof. Cristina Botici. Elevii de la Liceul Tehnologic nr. 1 Șuncuiuș a prezentat un obicei frumos, care se păstrează în satul lor: „În așteptarea colindătorilor”. Coordonatori: prof. Nicoleta Groza și prof. Florina Lazău. Elevii de la Roșia, membri ai Ansamblului „Codrenii Bihorului”, au prezentat dansuri de pe Valea Roșie. Coordonatori: prof. Daniela Gherlea și Marcon Aurelia. Elevii școlii gimnaziale din Bulz au prezentat un obicei de nuntă: „Cerutul miresii”, coordonatori: prof. Olimpia Dumiter și Stoica Romulica. De asemenea, elevii Şcolii Gimnaziale Butani au prezentat un obicei vechi, specific Sărbătorilor de Iarnă, „Pomul”. Coordonatori: prof. Lavinia Groza și Ramona Hopidea.

Chiar dacă majoritatea informațiilor pe care le deținem par să fie de domeniul trecutului mai mult sau mai puțin depărtat, nu înseamnă că anumite creații, datini, credințe, gesturi și rituri s-au pierdut pentru totdeauna. Ele mai răzbat uneori din memoria pasivă a satelor, ba chiar sunt retrăite și astăzi, poate nu cu semnificația și funcția lor și nici cu aderența colectivă ce-o avea altădată. În acest sens pot depune mărturie cei care viețuiesc încă în satele românești de munte. Tradițiile, obiceiurile, portul și folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic și nemuritor în ciuda scurgerii timpului.                                                                                                        

Maria MĂLAI; Liana BOŢ; Nicu RĂCUCIU