UE intenționează să impună rapid Statelor Unite taxe vamale de 30% asupra unor mărfuri în valoare totală de aproximativ 100 de miliarde de euro în cazul în care nu se ajunge la un acord în războiul comercial și dacă Donald Trump își pune în aplicare amenințarea de a impune taxa de 30% asupra majorității exporturilor uniunii după 1 august, potrivit Bloomberg.

Ca parte a primei serii de contramăsuri, UE ar combina o listă deja aprobată de taxe vamale pentru bunuri americane în valoare de 21 de miliarde de euro și o listă propusă anterior pentru produse americane în valoare de 72 de miliarde de euro într-un singur pachet, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Exporturile americane, de la bunuri industriale precum avioanele Boeing și mașinile fabricate în SUA la bourbon, ar fi supuse unei taxe de 30%, cât nivelul cu care amenință Trump, au declarat pentru Bloomberg persoane familiarizate cu această chestiune.

 

„Ne pregătim pentru toate variantele”

Tarifele ar urma să intre în vigoare luna viitoare, dar numai dacă nu se ajunge la un acord și Statele Unite aplică taxele vamale după termenul limită din august, au declarat sursele publicației financiare.

Comisia Europeană a declarat miercuri că rămâne concentrată pe obținerea unui rezultat negociat în cadrul discuțiilor comerciale cu Statele Unite, comisarul pentru comerț Maros Sefcovic urmând să discute cu secretarul american al comerțului Howard Lutnick miercuri după-amiază.

„Deși prioritatea noastră sunt negocierile, continuăm în paralel să ne pregătim pentru toate variantele, inclusiv pentru potențiale contramăsuri suplimentare”, a transmis Comisia, potrivit Reuters.

Germania și alte țări, dispuse la activarea celei mai puternice arme a UE. Planurile vin în contextul în care statele membre ale UE, inclusiv Germania, și-au întărit pozițiile ca răspuns la înăsprirea poziției de negociere a SUA.

Berlinul ar fi dispus să sprijine chiar și activarea instrumentului anti-coerciune al UE, sau ACI, dacă se intră în scenariul în care nu se ajunge la un acord, a declarat un oficial guvernamental pentru Bloomerg

Acest instrument ar intra în joc numai dacă acordul nu se concretizează.

ACI este cea mai puternică armă a Uniunii Europene, iar un număr tot mai mare de state membre insistă asupra utilizării sale în cazul în care nu se ajunge la un acord.

Instrumentul este conceput în primul rând ca mijloc de descurajare și nu este în prezent pe masa negocierilor, activarea sa necesitând o majoritate calificată a statelor membre pentru a susține această măsură.

ACI ar permite UE să lanseze o serie largă de măsuri de retorsiune, inclusiv noi taxe pentru giganții tehnologici americani, restricții țintite asupra investițiilor americane și limitarea accesului la piața UE.