La fel ca anul trecut, și în 2022, sute de copii beiușeni și din localitățile limitrofe au ales să-și petreacă timpul liber într-un mod creativ, la Clubul Copiilor Beiuș. Profesoara Floare Gabor a prezentat oferta Clubului Copiilor Beiuș, deplângând faptul că și în acest an activitatea continuă cu numai două cercuri: cel de Acvaristică, coordonat chiar de ea, și cel de Instrumente muzicale tradiționale, condus de profesorul Erno Egyed.

 

Totuși, numărul copiilor înscriși la cele două cercuri este semnificativ: circa 140, la Acvaristică, aceștia fiind împărțiți în nouă grupe – șase de începători și trei de avansați – și 47, la „Instrumente muzicale tradiționale”, repartizați în nouă grupe de chitară și pian.

Interlocutoarea noastră a enumerat activitățile desfășurate în primul semestru de cercurile Clubului Copiilor Beiuș și a anunțat programul pentru cel de-al doilea. Astfel, copiii de la Cercul de acvaristică tocmai au marcat Ziua Mondială a Zonelor Umede (2 Februarie) și, conform calendarului ecologic pe care aceștia îl țin, urmează și alte evenimente: Ziua internațională a pădurilor (21 Martie), Luna Pădurii (15 martie-15 aprilie), Ziua Mondială a Apei (22 Martie), Ziua Planetei Pământ (22 Aprilie) și Ziua Mondială a Mediului (5 Iunie). În plus, odată cu venirea primăverii, vor ieși în natură, unde vor desfășura acțiuni de ecologizare, desigur, cu respectarea regulilor de igienă.

Și cei de la Cercul de instrumente muzicale tradiționale au avut o activitate diversă, copiii participând la mai multe competiții naționale și chiar internaționale, iar rezultatele au fost meritorii: șapte premii I și unul special, la Concursul Internațional de Interpretare Scherzo (București), desfășurat online; două premii II, un premiu III și o mențiune, la Concursul internațional de muzică DA CAPO – ediția I (București, online) și câte un premiu II și III, precum și o mențiune, la Concursul Regional „Vrei să fii... meloman?” (Arad, ediția a VI-a). Profesoara Floare Gabor a amintit și spectacolele pe care, în mod tradițional, copiii de la Cercul „Instrumente muzicale tradiționale” le susțin semestrial, ocazie cu care părinții și rudele tinerilor pasionați de muzică pot aprecia progresele făcute de aceștia.

La finalul dialogului nostru, Floare Gabor și-a exprimat speranța că activitatea Clubului Copiilor Beiuș se va diversifica din toamnă, odată cu începerea anului școlar viitor:

„Noi ne dorim ca măcar două cercuri să se mai înființeze la Beiuș, ne-am dori ceva cu profil sportiv sau pictură, cercuri cu viabilitate în comunitatea noastră”.

Cât privește programul celor două cercuri, acesta este: „Acvaristică”, de lunea până joia, de la 12.00 la 16.00, iar vinerea, de la 11.00 la 15.00 și „Instrumente muzicale tradiționale”, de lunea până joia, între orele 13.00 și 17.00, iar vinerea, de la 13.00 la 15.00.