Comuna Suplacul de Barcău are în componența sa un sat cu locuitori de etnie slovacă, o bijuterie rurală, un exemplu de hărnicie, omenie și vajnici păstrători ai limbii și culturii slovace. Valea Cerului este un simbol național pentru etnia slovacă din țară și nu numai, o „Mecca” a slovacilor de pretutindeni.

 

Rolul de ctitor al acestui „colț de Rai”și promotor al evenimentelor păstrătoare a limbii și culturii slovace a revenit familiei Francisc și Adrian Miroslav Merka, actualul președinte al UDSCR. Valea Cerului, un nume predestinat, cu referire la ceva „oniric”, a devenit reședința UDSCR și un centru simbolic pentru cultura etniei slovace. Ideea festivalului folcloric internațional s-a născut în anul 2004, când Valea Cerului a sărbătorit 150 de ani de la sosirea slovacilor pe aceste meleaguri. Iată că, în anul 2019, se aniversează 15 ani de întâlniri într-un festival folcloric al slovacilor de pretutindeni. 15 ani de succese, de muncă neobosită a organizatorilor, de experiențe noi, și amintiri minunate. În acești 15 ani, festivalul a fost onorat de prezența unor reprezentanți ai Corpului Diplomatic, ai Parlamentului României, ai Guvernului și autorităților regionale. 15 ani de festival, prilej de sărbătoare atât pentru slovaci, cât și pentru românii care s-au bucurat alături de ei de elementele folclorice oferite în festival. În acești ani, „am învățat să fim loiali și dedicați tradițiilor frumoase ale strămoșilor noștri, culturii și artei populare. Folclorul ne-a unit într-o mare familie slovacă.” Tema ediției jubiliare a fost: Sosirea slovacilor, modul în care strămoșii lor au colonizat teritoriul din România unde trăiesc azi. Și la această ediție am vizionat tot ce este legat de folclorul slovac, de la costumele populare viu colorate, la balul folcloric, la consiliere, la târgul de produse, la arta culinară specifică și, nu în ultimul rând, la programele folclorice susținute de cei peste 450 de artiști amatori din: România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Ucraina, Serbia, Franța. Festivalul a început cu o ceremonie la sediul UDSCR, prin care s-au arborat drapelele României, Slovaciei și Uniunii Europene, pe fondul imnurilor naționale. Apoi, deplasarea artiștilor spre amfiteatrul ce a găzduit manifestarea s-a constituit într-o frumoasă paradă a costumelor și portului popular, cu specificul țării din care provin. Începutul manifestării a fost decalat cu o jumătate de oră din cauza unei reprize de ploaie, benefică agriculturii și specifică, conform tradiției populare, Sfântului Ilie, care a „botezat” festivalul. La ora 16.00, pe scena festivalului au urcat o parte dintre invitații evenimentului, care, în scurte alocuțiuni, au exprimat sentimentele instituțiilor pe care le-au reprezentat privitoare la organizarea festivalului, la beneficitatea lui, precum și felicitările adresate organizatorilor, în mod special familiei Merka. Evoluția celor 16 ansambluri folclorice s-a desfășurat pe parcursul a opt ore de spectacol, în zilele de sâmbătă, 20, și duminică, 21 iulie. La sfârșitul festivalului, au fost acordate diplome și premii participanților. De remarcat că la fiecare ediție a sporit numărul formațiilor participante, a crescut performanța ansamblurilor de top, obținută în spectacolele la care au participat în țară și străinătate. Festivalul a contribuit la răspândirea, conservarea culturii și limbii slovace, la revigorarea conștiinței de neam.