Din Lazuri de Beiuş a ajuns la propriu pe cerul patriei. Comandorul Alexandru Popa a visat cu ochii deschişi, văzându-i apoi visul cum se transformă în realitate. Fiul de ţărani bihoreni cu credinţă în Dumnezeu ajunge la 15 ani la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir" din Breaza, apoi Academia de Înalte Studii Militare, punând astfel temelie trainică unei fascinante cariere militare. Ajunge în corpul de elită al piloţilor militari de elicoptere din cadrul Flotilei de Aviaţie Bucureşti, singura unitate care zbura numai cu familia Ceauşescu şi preşedinţi ai altor state care veneau în vizită în România. În decembrie 1989 bihoreanul Alexandru Popa era comandant de escadrilă de elicoptere la unitatea de aviaţie de la Boteni, iar vâltoarea evenimentelor îl prind în mijlocul lor. Pe parcursul câtorva episoade, cititorii Crişanei vor avea posibilitatea de a cunoaşte în exclusivitate fragmente din memoriile unui as al aviaţiei româneşti.

„O escadrilă este compusă din 12 elicoptere, 36 ofiţeri piloţi şi 70 de ingineri, subingineri, maiştri militari şi subofiţeri. În seara de 17 decembrie 1989, (era duminică), mă găseam acasă împreună cu un bun prieten, comandant al unui regiment de aviaţie şi cu un cumnat de-al meu, care, având în vedere că se apropiau Sfintele Sărbători de Crăciun, ne adusese bunătăţi binşene - preparate de porc şi pălincă - a căror faimă este recunoscută în toată ţara". La masă s-a aşternut buna dispoziţiei, oamenii râdeu şi povesteau întâmplări haioase, fără a avea habar de ce se întâmpla la Timişoara. „În hărmălaia aceea, abia am auzit că sună telefonul. M-am dus la telefon şi când am ridicat receptorul am auzit: „Radu cel Frumos". Eu am răspuns pe loc "Sandu cel urât", crezând că la celălalt capăt al firului este un prieten de-al meu pus pe şotii. Interlocutorul, adică ofiţerul de serviciu, însă a rostit apăsat: „Executaţi Radu Cel Frumos!"  În acel moment, mie mi s-au înmuiat pe loc picioarele. "Radu cel Frumos" era  parola, indicativul de alarmare. Dar nu o alarmă de exerciţiu, ci o alarmă reală, de punere pe picior de război. Am îngheţat cu toţii, impresionaţi fiind de grozăvia momentului. Pentru noi sunase goarna războiului. Un asemenea indicativ războinic nu răsunase niciodată în urechile noastre. Am avut totuşi puterea de a verifica autenticitatea indicativului  şi i-am comunicat prietenului meu că trebuie să executăm "Radu cel Frumos". La auzul acestor cuvinte, comandantul regimentului a sărit la telefon şi a sunat la unitatea sa, întrebând dacă totul este în regulă cu aparatele de zbor. N-am mai auzit apoi nimic, întrucât m-am îmbrăcat fulger şi m-am năpustit pe uşă. Am făcut pe drum jumătate din barem, totul a fost o goană.  În acele momente am crezut că se întâmplă ceva foarte grav pentru România  şi ardeam de nerăbdare să ajung la unitate şi să aflu. La unitate nu ştia nimeni ce se întâmplă, doar că ar fi ceva probleme la graniţa cu Ungaria şi la Timişoara. Am trecut, cu efectivul escadrilei la verificarea şi pregătirea elicopterelor şi piloţilor pentru  eventuale misiuni de zbor. Am echipat elicopterele cu armament de război şi echipajele erau gata pentru orice intervenţie. Dar ce intervenţie? În favoarea cui?

Începe Revoluţia

În 22 decembrie 1989 am aflat că Ceauşescu a fugit de pe Comitetul Central cu elicopterul, pilotat de Maluţan, fost coleg şi vecin  cu mine. Am mers la elicopter şi ne-am pus căştile de zbor pentru a asculta convorbirile radio. Conducătorul de zbor, depăşit de informaţiile transmise la TV şi radio, n-a fost în stare să-i mai dea ordin lui Maluţan ce să execute, ci doar i-a comunicat: "Fixează frecvenţa radio la bordul elicopterului să auzi ce se întâmplă în ţară!", lăsându-i pilotului posibilitatea de a decide el măsurile pe care le considera cele mai bune în acele momente. Se auzea vocea lui Maluţan:" Merg spre Târgovişte", iar după câteva minute am văzut elicopterul deasupra pistei, la o înălţime de 10-15 metri. Maluţan i-a spus lui Ceauşescu că sunt interceptaţi de rachete şi tunuri antiaeriene şi în cel mai scurt timp vor fi doborâţi şi ca atare, trebuie să aterizeze în acel loc. Imediat, la radio s-a anunţat că elicopterul cu Nicolae şi Elena Ceauşescu a aterizat la Boteni şi în scurt timp la poarta unităţii s-au prezentat sute de revoluţionari, cerând să le predăm tiranii. Elicopterul aterizase aproape de aerodrom, lângă şosea şi de acolo au fost duşi cu un autoturism Dacia, şoferul fiind somat să oprească, de cei doi securişti care erau in elicopter cu ei, spre Târgovişte. În unitate a apărut zvonul că s-ar îndrepta spre satul Lazuri, o aşezare lângă Târgovişte. Nu-mi venea să cred. Să fie duşi într-o localitate care poartă numele comunei  mele natale?! Tot în apropierea Boteniului, în ziua de 22 decembrie au fost prinşi Emil Bobu şi Manea Mănescu, cele mai puternice persoane, după soţii Ceauşescu. Au fost aduşi la noi în unitate, şi pe 23 decembrie 1989, au fost transportaţi cu elicopterul la Caracal. Aveau feţele de parcă atunci ar fi fost scoşi din mormânt. După cum arătau inspirau mai mult milă, ziceai că sunt doi cerşetori de pe stradă."

(Va urma)

Comandor Alexandru POPA