Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat: sultanul a bătut din palme şi eunucii de serviciu i-au împlinit pofta. Apoi, oarecum stingheriţi de mariajul la comandă, au ieşit să anunţe lumii vestea cea mare: s-a născut struţo-cămila politicii româneşti.

Partidul Democrat, alias lupii tineri din FSN, foşti în Internaţionala Socialistă, până când au sărit pârleazul la creştin-democraţi, se împreunează, aşadar, cu liberalii autentici ai fostului demnitar comunist-fesenist-fedesenist Stolojan. Pentru ca talmeş-balmeşul să fie cât mai reuşit, cele două partide vor crea Partidul Democrat Liberal, care, deşi în Parlamentul European există Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, va face parte din Partidul Popular European, dar va păstra în interiorul lui atât curentul popular, cât şi pe cel liberal. Câtă vreme, însă, noţiunea de ideologie nu face parte din bruma de cultură politică a românilor, aceste aspecte au mai puţină importanţă, definitorie fiind doar capacitatea noii maşinării politice de a obţine voturi. Deşi previzibilă, unirea celor două formaţiuni a surprins prin hei-rupism. La sfârşitul săptămânii trecute, secretarul general al PD, Vasile Blaga, propunea ca, până la alegerile locale, PD şi PLD să formeze un nou mare partid, condus de un preşedinte provenit din PD, pentru că democraţii nu vor mai încheia alianţe preelectorale. Emil Boc confirma, luni, la rândul său, acest plan, repetând că "vremea alianţelor preelectorale a trecut". Nu mai departe de amiaza zilei, Boc preciza că PD şi PLD vor discuta mai multe opţiuni, „inclusiv ideea de a avea un partid nou, puternic, de centru-dreapta". Câteva ore mai târziu, în urma indicaţiilor de la Cotroceni, Boc, Stolojan, Videanu şi ceilalţi lideri se adunau pentru a vesti apariţia marelui partid prezidenţial. Mişcarea este consecinţa logică a întregului parcurs al grupului Stolojan. Rupt din PNL cu scopul de a diviza electoratul liberal, PLD a produs surpriza alegerilor din 25 noiembrie. Numai că, în loc să smulgă din votanţii liberalilor, au luat din cei ai democraţilor, fiind percepuţi ca „oamenii lui Băsescu", inclusiv de susţinătorii acestuia. A rezultat necesitatea unei curse în echipă, preferabilă întrecerii pe acelaşi culoar. Orgoliile din cele două tabere n-au apucat bine să prindă glas, că au şi fost aduse la tăcere de decizia preşedintelui. Pediştii priveau chiorâş procentele luate din desaga lor de PLD, iar oamenii lui Stolojan începeau să se îmbăţoşeze cu cele aproape opt procente câştigate în primul scrutin la care au participat. Contopirea trebuia să se producă înainte de alegerile locale, pentru a evita dispersarea voturilor, dar era bine să aibă loc cu suficient de mult timp înainte, pentru ca oamenii să se familiarizeze cu noua formaţiune. Momentul ales arată clar dorinţa lui Traian Băsescu de a face uitat eşecul mobilizării votanţilor la referendum şi al obţinerii unui scor mai mare de către PD. Un eşec pe care, în privinţa referendumului, l-a recunoscut şi l-a asumat. Un gest în premieră, greu digerabil de către un politician setat să învingă. Graba cu care a acţionat a mutat atenţia dinspre eşecul, lăsat de pe acum în umbra trecutului, către proiectul politic de viitor. Faptul împlinit a eliminat eventualele cârteli. Acestea vor apărea, probabil, în momentul în care se vor constitui structurile de conducere, acum vehiculându-se o reprezentare de 40% a oamenilor lui Stolojan, fapt ce ar putea provoca revolta, justificată de altfel, a pediştilor, care ar fi dezavantajaţi, de vreme ce PLD, practic, nu există în teritoriu.
Nu în ultimul rând, Traian Băsescu a dictat, încă o dată, agenda politică, aruncând în uitare referendumul şi impunând o nouă temă de dezbatere. Este încă o dovadă a capacităţii sale de a le impune celorlalţi să joace după cum cântă el. Şi o va face mult şi bine de acum înainte, celorlalţi protagonişti lipsindu-le forţa şi abilitatea necesare pentru a-l contracara.