Fără îndoială, istoria va prezenta obiectiv adevărul despre Nicolae Ceauşescu. La Revoluţie aveam 14 ani proaspăt împliniţi. Suficienţi încât să am multe amintiri despre regimul comunist. M-am bucurat şi eu ca toţi oamenii de căderea regimului. După ani de zile ar trebui să vină momentul unor concluzii obiective. Greşelile acelui regim nu pot fi şterse cu buretele. Dar dacă până acum s-a vorbit numai despre greşeli, azi voi vorbi în cea mai mare parte numai despre realizări. Vreau să subliniez azi câteva realizări ale fostului dictator şi ale regimului său, fără a avea o intenţie subiectivă în acest sens, dar în mod sigur intenţionez să contribui la o viziune obiectivă faţă de acel regim. Mai ales că azi avem posibilitatea unei analize comparative evidente. „În sfânta seară de Crăciun a murit Antichristul”, cita cu litere de-o şchioapă cotidianul “Crişana” de marţi, 26 decembrie, 1989. De înţeles, pe fondul acelor evenimente cât se poate de tensionate, dar fraza era un neadevăr crunt. Ceauşescu, Antichrist? De unde şi până unde? Pe timpul său exista libertatea cultelor religioase, funcţionau instituţiile teologice, cu învăţământul de resort, templele bisericilor erau deschise. Oricine putea să meargă la biserică. Închinarea la Dumnezeu nu era interzisă. Nu erau interzise nici cununiile religioase, botezurile sau slujbele de înmormântare. Dacă vroiai să te faci popă, aveai ocazia să dai admitere la un seminar sau la o facultate de resort. Se intra aproape la fel de greu ca la Cinematografie, se făcea carte serioasă. S-a spus că Ceauşescu a demolat temple bisericeşti (noţiunea de templu, de clădire religioasă, diferă de cea de biserică; templul aparţine bisericii şi nu invers; biserica înseamnă toţi enoriaşii care aparţin unui cult, coordonaţi de cler (nu e doar clerul sau doar enoriaşii). Dar despre zecile de clădiri bisericeşti care s-au renovat pe timpul lui Ceauşescu, despre acestea nu spune nimeni nimic? Iar pe de altă parte, Ceauşescu nu a demolat acele clădiri de cult dintr-o convingere anticreştină, cum, spre exemplu, partizanii bolşevici au distrus mănăstirile catolice din Spania pe timpul războiului civil. Demolarea unor clădiri bisericeşti a fost, fără doar şi poate, un act abuziv, ca întreg programul de “sistematizare”, care a demolat munca de o viaţă a oamenilor (chiar şi numai pentru oprirea acestui plan monstruos, Ceauşescu trebuia să cadă de la putere!). Dar oare numai fostul dictator s-a făcut vinovat pentru aplicarea sa? Nu cumva şi unii care acum tac mâlc şi care vor să îl vadă doar pe Ceauşescu ţap ispăşitor? Dar despre faptul că în Decembrie 1989 uşile Catedralei din Timişoara erau închise de ce nu mai zice nimeni nimic? Tinerii revoluţionari s-au dus spre catedrală cu speranţa de a se ruga şi de a găsi un refugiu în faţa trupelor de represiune. Ei nu s-au dus la Catedrală ca la un zid de execuţie, că ar fi găsit pentru asta atâtea alte locuri sau ar fi rămas pur şi simplu în mijlocul străzii. Ceauşescu ne-a dat salam cu soia. Ei, uite, că acum soia e căutată de mulţi din cei care preferă o alimentaţie sănătoasă. Diferenţa e că soia ceauşistă nu era modificată genetic precum soia democrată. În plus, oamenii nu erau otrăviţi prin atâtea “E-uri”, domnule! Realizăm oare cât de periculoase sunt aceste otrăvuri?! Mercurialul a fost un factor de control al pieţei, care împiedica specula. Cu mercurialul ăsta ceauşist, mulţi producători şi comercianţi de produse agricole şi animaliere au devenit pe atunci milionari (cecurile şi banii la saltea erau o modă în rândul lor), şi-au construit case şi îşi permiteau să-i ia la mişto pe cei care stăteau la bloc. Dar uite că atunci când s-a întâmplat să vină o nedorită inundaţie, cei de la bloc erau buni pentru loc de refugiu al sinistraţilor de la case. Câţiva imberbi au numit după revoluţie “cutii de chibrituri” miile de blocuri construite pe timpul comunismului, sfidând o mare parte a populaţiei ţării. Uite că acele “cutii de chibrituri” sunt nişte locuinţe rezistente, din care prosperă azi patronii de agenţii imobiliare şi pe care le vânează bişniţari fără scrupule (atenţie la actele pe care le semnaţi când cumpăraţi o locuinţă!). Dar în acele locuinţe au crescut, au trăit generaţii de oameni. Au învăţat şi au ajuns oameni mari. Şi, la urma urmei, vedem azi că acele “cutii de chibrituri” sunt mult mai bune calitativ decât ceea ce se construieşte azi, decât “aneleurile” în care crapă ţevile şi cade tencuiala, pentru că firma de construcţie subţiază raţia de material, probabil, dorind să construiască două case cu materialul destinat construirii uneia. Nicolae Ceauşescu era un om harnic. La ora şapte dimineaţa era pe tarla. Vizita des întreprinderi să vadă cum merge producţia, se ridica în picioare în faţa muncitorilor, îi felicita şi încuraja, nu doar prin vorbe, şi îi făcea deputaţi în Marea Adunare Naţională. Chiar aşa. Un aspect care merită subliniat era respectul faţă de muncitor. La urma urmei, de ce să nu fie şi muncitorul (minerul, metalurgistul etc.) un “Măria Sa”. Nu era o propagandă faptul că filmele, teatrele şi cărţile reprezentau viaţa muncitorilor. Dar ce trebuia să fie prezentată numai viaţa unor latifundiari şi copii de bani gata, a unor conţi şi prinţese care îşi joacă banii pe la ruletele marilor cazinouri şi ştiu să dea comandă argaţilor? Respectul faţă de muncitor mi se pare un lucru firesc. Muncitorii au fost cântaţi şi cinstiţi în opere literare şi de artă. Acesta nu e un aspect de propagandă, pentru că vorbim de muncitor, nu de nomenclatură. Siguranţa cetăţeanului era, iarăşi, un factor foarte important. Păi existau atunci cămătari şi interlopi de genul celor de azi, care să îşi permită să dea afară bătrâni din casă sau să omoare “datornici”, ori să ameninţe cu moartea fără nici o teamă de autorităţi?! Îi mânca pe pâine miliţia. Dădea cu ei de nu se vedeau! Erai obligat să mergi la şcoală. Azi sunt mulţi care ar trebui să îi mulţumească lui Nea Nicu pentru că au învăţat carte. Sau pentru că i-a scos comunismul din nişe, din bordeie şi din fundul lumii şi le-a dat o meserie, un loc de muncă şi o locuinţă demnă. Deşi, după cum a evoluat situaţia după revoluţie, s-a văzut că personalitatea acelora nu prea s-a îmbunătăţit. Din punct de vedere cultural, lumea era mai evoluată, iar social, exista o fraternitate mai mare între oameni, nu atâta ură şi răutate ca acum. După revoluţie diverse practici medievale, judecata greşită, sadismul au lovit în spiritualitatea oamenilor, acaparând mulţi oameni cu personalitate slabă şi care se complac în a avea mereu frică şi de altcineva decât de Dumnezeu, sau în a se lăsa conduşi de alţii, ca o turmă. Dar această “turmă”, dacă devine majoritară, nu doar că îşi poate hotărî fals propriul destin, însă poate hotărâ destinul tuturor. Şi a celor cu mentalitate liberă, care au curaj în a se exprima, în a spune lucrurilor pe nume. Meritele mai sus enumerate nu scuză greşelile fostului regim şi ale fostului dictator, dar merită subliniate. Istoria trebuie trecută prin prisma gândirii logice, nu a inimii şi a sentimentelor.