Camera Deputaţilor a adoptat, în aceste zile, Legea Centenarului Marii Uniri, 1 Decembrie 1918. Printre prevederile legii se află şi una care va acorda titlul de „Capitală a Marii Uniri” oraşelor: Bucureşti, Alba Iulia, Chişinău, Cernăuţi. Poate, datorită rolului pe care l-a avut atunci, Oradea merita şi ea un loc pe această listă.

 

Alte oraşe: Timişoara, Lugoj, Blaj, Arad, Sibiu, Iaşi, Craiova, Constanţa, „al căror rol istoric în pregătirea şi desfăşurarea actului de la 1 Decembrie 1918 este cunoscut”, vor fi pe traseul unei aşa-zise „autostrăzi” a Unirii. Pe parcursul acestui drum cu valoare simbolică urmează să fie organizate activităţi culturale dedicate centenarului: expoziţii istorice şi artistice, simpozioane ştiinţifice, festivaluri, concerte de muzică clasică şi populară, ateliere de creaţie artistică pentru tineri.

Greu de crezut, mai greu de înţeles, Oradea nu este nici măcar pe această rută culturală! Decizia mi se pare cu atât mai nedreaptă, cu cât – iniţiatorii acestei legi ar fi trebuit să ştie! – în oraşul de pe Crişul Repede, în casa lui Aurel Lazăr, s-a semnat, la 12 octombrie 1918, Declaraţia de independenţă! Nu pot să nu mă întreb cine e responsabil pentru această regretabilă scăpare: parlamentarii bihoreni, conducerea Primăriei Municipiului Oradea sau cea a Consiliului Judeţean Bihor, prefectul, intelectualitatea locală?

Faptul de a fi lăsaţi în afara acestui circuit cultural dedicat aniversării a o sută de ani de la Marea Unire poate fi lesne pus în legătură cu eterna amânare a realizării autostrăzii care ar urma să ne lege, în egală măsură, de ţară şi de Europa. Nu ştiu din vina cui se întâmplă asta, dar văd că suntem - iarăşi - lăsaţi pe dinafară. Nu ne putem aştepta să vină alţii „să ne pună-n straiţă” sau să ne pună în locul care credem că ni se cuvine. Dacă suntem cu adevărat mândri de moştenirea istorică a Oradiei, noi suntem cei cărora ar trebui să le pese, cei obligaţi moral să facă ceva, până când nu e prea târziu.