De ce au fost necesare STAS-urile? Pentru că fără exactitate este imposibilă funcţionarea oricărei maşinării. Adică fără exactitate se va naşte eşecul. O societate nu este formată din şuruburi, dar este un sistem, format din subsisteme, care trebuie să funcţioneze integrat, precum subsistemele unei maşini sau angrenajele unui ceasornic. Funcţionarea unui subsistem social depinde de trei factori: de normele de funcţionare reglementate legal, de interpretarea acestor norme care generează decizia de direcţie, viteză, durată etc., de funcţionare a acestui subsistem şi de cutumele locului. Dacă cei trei factori nu sunt clari şi exacţi în influenţarea deciziei, "jocul în lagăre" se va accentua până la a face angrenajul social (subsistemul) nefuncţional. Un angrenaj social va atrage după sine în degringoladă alt angrenaj. Mai multe asemenea defecţiuni vor putea, în final, falimenta sistemul social. Aceste "jocuri periculoase în lagăr" le observăm în societatea românească la toate nivelele decizionale. Primele două funcţii personale în stat îşi dispută în mod jenant întâietatea deciziei. În fapt, lucrurile nu sunt clar definite. Dacă ar fi fost clare, nu ar mai exista posibilitatea unor interpretări tendenţioase şi nici asaltul la fileu. O întrebare firească se naşte: cine ar trebui să aibă întâietate şi când? Domeniile trebuie extrem de clar definite. Logic un om ales de popor în mod direct trebuie să garanteze poporului că toate nivelele de decizie funcţionează corect. Pentru a-şi putea îndeplini această sarcină, el trebuie să aibă prioritate în faţa unui om numit de partide sau de parlament, deoarece alegerea acestuia este făcută indirect de către popor. Actualul nivel moral şi profil mental colectiv, cu rădăcini adânci în istorie, are nevoie de mult timp pentru a se schimba. De aceea, o funcţionare socială optimă nu poate fi garantată, deocamdată, la noi, decât de către o democraţie cu coordonare centrală. O coordonare în reţea în acest moment al mentalului colectiv ne-ar destrăma, ceea ce ar fi o catastrofă istorică pe termen lung sau definitiv. De aceea, noi nu putem avea siguranţă decât în condiţii de republică prezidenţială, cu un preşedinte cât mai puţin vulnerabil în faţa tendinţelor iresponsabil centrifuge ale partidelor. Se pune pe tapet însăşi prioritatea popor/parlament, ceea ce este o aberaţie. În ceea ce priveşte alegerea sistemului electoral, partidele din parlament nu sunt în măsură decât să propună electoratului modelele din care acesta să aleagă. A substitui parlamentul poporului, într-o chestiune de o asemenea importanţă vitală pentru popor, înseamnă a da la o parte poporul şi a vota în locul lui. Orice asemenea manevră este un abuz grosolan care scoate din legitimitatea firească parlamentul. Dacă poporul îşi hotărăşte soarta, atunci parlamentul nu are dreptul de a i se substitui. În caz contrar, ţara este stăpânită de o oligarhie care are neruşinarea de a vorbi în numele poporului. La nivel de ministere, competenţele decizionale se pare că nu şi le cunosc nici cei care le au. Sau nu sunt clar definite sau nu se respectă rolurile, oricum, în lucruri importante, la o adică, nu vezi ca cineva să-şi asume responsabilităţi. Probabil, nici nu sunt definite penalizările nerespectării responsabilităţilor, fiind posibile asemenea comportamente. La nivele judeţene, imixtiunile în alte zone de responsabilitate decât cele din definiţia postului sunt frecvente, creând confuzie şi intoxicând spiritul democratic. Buna intenţie, când este prezentă, nu justifică asemenea încălcări de competenţe decizionale. La orice nivel am analiza societatea românească, ambiguitatea rolurilor, paralelismele competenţelor decizionale şi intersectarea acestora sunt nu doar prezenţe constante, dar fac greoaie sau aproape imposibilă funcţionarea angrenajelor sociale. Rămâne în sarcina viitoarei clase politice de a trata corespunzător şi această boală, de a scoate societatea din acest impas.