Recent mi-a fost dat să citesc un material despre un efort considerabil al unor lideri politici aparţinând celei mai importante comunităţi minoritare din Transilvania în direcţia obţinerii autonomiei etnice. Fără să fi făcut prea multe valuri, demersul trebuie să fi început măcar de un an, de vreme ce acesta a fost însoţit de cel puţin un milion de semnături, ceea ce înseamnă totuşi o acţiune concertată în întreaga Transilvanie. Semnăturile erau necesare pentru iniţierea unui act legislativ în vederea obţinerii autonomiei. Documentul a fost adresat Comisiei Europene. Răspunsul acesteia, adresat probabil celui care l-a înaintat, de vreme ce pe document apărea Hunor Kelemen, este cât se poate de clar: fără autonomie pe criterii etnice în Transilvania sau oriunde în Uniunea Europeană.  Datat 13.09.2013, răspunsul nu lasă niciun fel de echivoc. Invocând diverse acte şi normative europene Comisia Europeană specifică foarte clar că în Uniunea Europeană sunt posibile o multitudine de autonomii, mai puţin cele pe criterii etnice, întrucât noua construcţie europeană doreşte să înlăture orice idee de segregare având la bază criteriul etnic. În caz contrar, ar fi afectate însuşi fundamentele Uniunii Europene. Răspunsul trebuie să fi supărat foarte tare pe iniţiatori, de vreme ce reprezintă eşecul unei noi încercări de autonomie iniţiat de unii lideri politici maghiari din Transilvania. Această încercare este doar ultima dintr-o serie începută imediat după Primul Război Mondial, când elita politică interbelică a comunităţii a demarat o sumedenie de acţiuni şi plângeri adresate diverselor foruri internaţionale în care atrăgeau atenţia asupra faptului că minoritatea maghiară era „lichidată" în Transilvania şi, în consecinţă, trebuia protejată, eventual în cadrul autonomiei, dacă nu prin intrarea în cadrele Ungariei. Cel mai vizibil moment din acest punct de vedere din anii respectivi se leagă de cunoscutul proces al optanţilor maghiari, adică a celor 512 locuitori etnici maghiari ai Transilvaniei care au refuzat cetăţenia română după 1918, pierzându-şi astfel automat şi firesc toate drepturile pe care orice cetăţean român le avea. Budapesta s-a implicat activ în sprijinirea demersului, plătind avocaţi şi făcând lobby pe lângă marile cancelarii europene. Toate eforturile Budapestei şi ale optanţilor au rămas fără ecou, fiind repudiate atât de Societatea Naţiunilor, cât şi de Tribunalul Arbitrar de la Haga. Scandalul optanţilor a fost unul foarte mare şi nu avea de-a face numai cu România, ci şi cu Cehoslovacia şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven (viitoarea Iugoslavie) şi chiar Austria, ţări în care erau minoritari maghiarii optanţi. Optanţii şi Budapesta au primit un vot de blam atât de la cancelariile europene, cât şi de la organismele internaţionale. De la toate aceste state: Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, Budapesta a avut în permanenţă ceva de solicitat. Periodic aceste doleanţe revin în actualitate. Desigur că mai recent este din ce în ce mai sesizabilă existenţa unei relaţiii strânse între anii electorali din Ungaria şi accentuarea solicitărilor atât faţă de România, cât şi faţă de Slovacia sau Serbia, când unele forţe politice din ţara aliată şi prietenă, nu-i aşa, îşi aduc aminte de comunităţile lor istorice din vecinătate utilizându-le pe post de agent electoral. Se descoperă astfel noi şi noi probleme, ameninţări şi pericole la adresa comunităţii maghiare astfel încât, nu de puţine ori, un locuitor al Transilvaniei - român sau maghiar - recunoaşte prea puţin din imaginea apocaliptică creată asupra acestui spaţiu, întrebându-se dacă este vorba despre Transilvania lor sau despre un alt spaţiu cu nume similar. De fiecare dată, normalitatea şi raţiunea învinge însă într-o Transilvanie multietnică şi multilingvistică aşa cum este ea de secole, iar ori de câte ori un vecin maghiar are nevoie de sprijinul unuia român şi viceversa nu se va ezita în a se da o mână de ajutor. Nu de alta dar, chiar dacă anul 2014 va fi unul electoral în Ungaria, vine sezonul rece şi dacă maşina nu porneşte este nevoie de efortul conjugat atât al vecinului român, cât şi a celui maghiar pentru a o împinge, indiferent dacă automobilul vorbeşte limba română sau maghiară.      

Este de remarcat faptul că, încă din perioada interbelică, Budapesta şi diverşii lor „tovarăşi" din statele vecine au fost refuzaţi sistematic din orice demers de tip autonomist. Insistenţa cu care se perseverează este, trebuie să recunoaştem, demnă de o cauză mai bună.