Preşedintele PSD se întoarce din calea pe care partidul său s-a angajat public, cu o soluţie de compromis care risipeşte orice urmă de bănuială sau de speranţă că e serios în această privinţă, că e orice altceva decât un papagal. După obişnuita vorbărie, bombastică, fără nicio greutate şi pe alocuri incoerentă, dl Geoană anunţă "decizia politică" a partidului său: susţinerea votului uninominal cu două tururi la Senat şi a votului mixt pe sistem "german" la Camera. Lovitură de teatru. Absurd. Lovitură de circ. Nu discutăm, aici, despre fondul acestei propuneri, s-a mai arătat de ce reforma prin "sistemul german" e o utopie şi vom mai arăta de ce diferenţierea sistemelor de vot la cele două Camere ar avea consecinţe cât se poate de proaste. Dar, încă o dată, nu de asta e vorba, că avem în faţă este tactica PSD de a opri reforma sistemului de vot, atât şi nimic mai mult, o tactică ce constă în adoptarea într-un ritm rapid, aproape disperat, a unor poziţii complet incoerente privind sistemul pe care îl sprijină. Am spus că asistăm la paşi pe loc pentru votul uninominal? Am spus. Noua declaraţie se adaugă doar la întoarcerile cu 180 de grade ale PSD, care au loc, în medie, o dată pe lună. În elanul său reformator, partidul d-lui Geoană susţine când sistemul uninominal majoritar cu două tururi, când cel al APD, când cel preferenţial pe liste, când cel mixt german. Iar Mircea Geoană, asemeni unui personaj din O. Henry, a încălecat pe tema reformării sistemului de vot şi a pornit la galop în toate direcţiile. Am spus că se aplică trei tactici pentru blocarea acestei reforme, ambiguitatea, temporizarea şi schimbarea subiectului? Am spus. Le avem, încă o dată, pe toate trei exemplificate. Dl Diaconescu l-a completat pe şeful său de partid şi pe dl Nicolicea, spunând că votul uninominal ar trebui aplicat mai degrabă la alegerile pentru PE şi la consiliile judeţene. Alte subiecte, ca să schimbe cel atât de spinos al reformei pentru alegerile parlamentare. Am spus că o să fie prezentată soluţia "sistemului german" ca una de compromis? Am spus. Spuneţi şi voi, avem o largă majoritate care susţine un anumit sistem, apoi unul dintre aceste partide zice: ne trebuie un compromis (de ce?), drept care propune pentru cele două Camere două sisteme opuse şi diferite de sistemul pe care îl aprobase iniţial toată lumea. Şi asta numesc ei "compromis". Noi o numim compromitere; compromitere a reformei, compromitere a noţiunii de compromis, compromitere a celor care vin cu asemenea propuneri ridicole şi au pretenţia de a fi luaţi în serios. Partea bună, dacă există vreuna, e că încet-încet şi presa şi publicul realizează această tactică de blocaj; îşi dau seama care din partide blochează, în acest moment, reforma sistemului de vot.